StiripesurseȘtirile zileiO femeie a născut în ambulanță

O femeie a născut în ambulanță

Publicat:

O femeie însărcinată dintr-o localitate din raionul Telenești a auzit primele țipete ale fetiței în drum spre spital. Se întâmplă după ce ieri, 16 februarie, o ambulanță a intervenit pentru a acorda ajutor unei gravide ce prezenta contracții uterine.

În doar nouă minute, ambulanța a ajuns la domiciliu. Personalul medical a constatat că femeia, aflată la termenul de 39-40 de săptămâni de gestație, nașterea a treia, prezenta contracții uterine regulate.

Citeşte şi: Dosarul „kuliok”: Vlad Plahotniuc nu răspunde întrebărilor judecătorilor și invocă probleme de sănătate – Stiripesurse.md

Având în vedere avansarea rapidă a travaliului, echipa AMU a decis transportarea de urgență a pacientei la instituția medicală specializată. În drum spre spital, nașterea a început chiar în ambulanță, iar la ora 13:50 femeia a adus pe lume o fetiță sănătoasă.

Mama și nou-născutul au fost transportați în siguranță la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Orhei, ambii fiind transmiși specialiștilor instituției pentru continuarea îngrijirilor postnatale.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.