StiripesurseExterneUcraina: S-au încheiat negocierile trilaterale de la Geneva, considerate 'dificile' de...

Ucraina: S-au încheiat negocierile trilaterale de la Geneva, considerate ‘dificile’ de Kiev și Moscova

Publicat:

Discuțiile dintre ucraineni, ruși și americani s-au încheiat miercuri dimineață la Geneva, după o scurtă întâlnire în a doua zi de negocieri menite să pună capăt celor patru ani de conflict în Ucraina și pe care Moscova și Kievul le-au descris drept ‘dificile’, relatează AFP.

‘Negocierile au avut loc pe parcursul a două zile. Ele au durat foarte mult timp ieri, în formate diferite, și aproximativ două ore astăzi’, a declarat șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, în fața jurnaliștilor din presa de stat rusă.

El a descris discuțiile drept ‘dificile, dar profesionale’.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că negocierile de la Geneva au fost ‘dificile’, acuzând în același timp Moscova că încearcă să facă astfel încât discuțiile ‘să treneze’.

‘Întâlnirile de ieri (marți, de la Geneva – n.r.) au fost într-adevăr dificile, și putem spune că Rusia încearcă să facă astfel încât negocierile, care ar fi putut deja ajunge în faza finală, să treneze’, a atras atenția liderul ucrainean într-un mesaj pe rețelele de socializare.


De asemenea, el a spus că participarea Europei la discuțiile trilaterale de la Geneva, care vizează încheierea conflictului din Ucraina, este ‘indispensabilă’ pentru a asigura acorduri ‘realizabile’.

‘Credem că participarea Europei la acest proces este indispensabilă pentru implementarea cu succes a unor acorduri pe deplin realizabile’, a subliniat Zelenski.

Totodată, el a confirmat relatările conform cărora negociatorii ucraineni și americani care au participat la discuțiile cu Rusia de la Geneva s-au întâlnit marți cu reprezentanți din Franța, Regatul Unit, Germania, Italia și Elveția

Ulterior, Zelenski a declarat presei că pozițiile Kievului și Moscovei privind soluționarea conflictului din Ucraina încă ‘diferă’ în anumite puncte cheie.

‘Putem observa că s-au făcut unele lucrări pregătitoare, dar deocamdată pozițiile diferă’ în legătură cu problemele ‘sensibile’ privind teritoriile și centrala nucleare de la Zaporojie ocupate de armata rusă, le-a spus Zelenski jurnaliștilor, reiterând că negocierile ‘nu au fost ușoare’.

La rândul său, șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a afirmat că discuțiile trilaterale de la Geneva au înregistrat progrese.

‘Acest proces complex necesită acordul tuturor părților și suficient timp. Au existat progrese, dar în această etapă nu pot fi dezvăluite detalii’, a declarat negociatorul ucrainean unui mic grup de jurnaliști.

Potrivit șefului delegației ucrainene, următorul pas va fi ‘obținerea consensului necesar’ pentru a supune un document spre examinare președinților. ‘Mai multe puncte au fost clarificate, în timp ce altele necesită o coordonare suplimentară’, a precizat el.

‘Sarcina noastră este să pregătim un cadru practic, nu doar formal’, a adăugat el, subliniind că, pentru Kiev, ‘obiectivul final rămâne neschimbat: o pace justă și durabilă’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șeful Moldovagaz: Există o probabilitate ridicată ca tarifele la gazele naturale să fie majorate

Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că există o probabilitate ridicată ca tarifele la gazele naturale să fie majorate în acest...

Finanțările oferite prin FACEM pentru dezvoltarea afacerilor au crescut cu peste 40%

Antreprenorii din Republica Moldova au accesat mai mulți bani pentru dezvoltarea afacerilor în trimestrul II al anului. Finanțările oferite prin FACEM au trecut de...

Licitații pentru achiziționarea de servicii de deservire alimentară a delegațiilor oficiale

Secretariatul Parlamentului desfășoară o serie de licitații pentru achiziționarea de servicii de deservire alimentară a delegațiilor oficiale. La această etapă a procedurii, ofertele deschise pentru...

Ce venituri lunare a obținut Anastasia Taburceanu de la MoldATSA

Fosta purtătoare de cuvânt a întreprinderii de stat MoldATSA, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, a obținut venituri de peste 1,2 milioane de lei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.