StiripesurseEconomieRomânia are peste 2,5 milioane de locuințe nelocuite. București este în...

România are peste 2,5 milioane de locuințe nelocuite. București este în topul orașelor

Publicat:

Cluj este județul cu cea mai mică pondere a locuințelor neocupate în mediul urban, urmat de București, Iași și Bihor înregistrează cele mai ridicate ponderi ale locuințelor neocupate în orașe, cu 33,9%, respectiv 28,2%

În România există peste 2,5 milioane de locuințe nelocuite, dintre care peste 218.000 se află în București, iar alte 62.000 sunt în orașele din județul Iași. Numărul locuințelor neocupate depășește 50.000 de unități și în mediul urban din județele Constanța, Brașov și Timiș, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Ultimele două recensăminte care au avut loc în România în 2011 și 2021, ultimul desfășurat în 2022 din cauza restricțiilor din perioada pandemiei, scot în evidență o serie de tendințe cu privire la fondul locativ din România.

Astfel, pe parcursul perioadei de 10 ani dintre cele două recensăminte, numărul total de locuințe existente a crescut cu 13,7% la nivel național, la peste 9,9 milioane de unități, însă în același timp numărul total de locuințe neocupate a crescut cu 76,4%, de la 1,4 milioane la peste 2,5 milioane de unități, potrivit unei analize realizate de Storia – cea mai vizitată platformă imobiliară din România.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.