StiripesurseExterneCum a fost salvat din Ucraina șeful spionilor nemți de către...

Cum a fost salvat din Ucraina șeful spionilor nemți de către agenții polonezi, după o acțiune de o incompetență ‘über alles’

Publicat:

Bruno Kahl, șeful serviciului de informații externe german BND, serviciul secret al celei mai puternice țări din Europa, Germania, a fost ultimul care a aflat sau a luat în calcul avertismentele. 

Zilele trecute, posibilitatea existenței vieții extraterestre s-a transformat în motiv de sfadă politică în SUA. Președintele Donald Trump l-a acuzat pe Barack Obama că a dezvăluit informații clasificate. Obama spusese că i se pare probabil, având în vedere vastitatea universului, ca extratereștrii să existe, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Gluma e posibil să nu fie glumă. Nu legată neapărat de Trump și Obama, ci de capacitatea guvernelor de a ține secrete. „Multe dintre datele referitoare la obiecte neobișnuite pe cer sunt clasificate și există motive întemeiate pentru asta. În primul rând, datele sunt adesea colectate de senzori clasificați, foarte sofisticați. Statele Unite nu doresc ca națiunile inamice să înțeleagă calitatea și capacitățile acestor sisteme”, a explicat fizicianul Avi Loeb, profesor la Harvard și șeful Proiectului Galileo.

Galileo este un proiect științific dedicat căutării dovezilor vieții extraterestre. Profesorul de astrofizică știe că poți să ceri guvernelor orice, însă ele vor încerca să ascundă unele dintre descoperiri.


„De exemplu, sateliții guvernamentali de înaltă rezoluție pot captura obiecte anormale, dar performanța acestor sateliți nu poate fi dezvăluită public”, a spus Loeb.

Marea excepție

O singură dată în istoria recentă unele dintre cele mai puternice guverne ale lumii au făcut exact invers. A fost o abatere care a uluit. În iarna 2021-2022, SUA și Marea Britanie au făcut publice informații care au susținut, cu luni înainte, că Rusia va ataca Ucraina.

CIA și MI6 au acționat complet atipic. Ordinul a venit de la conducerea țărilor lor. SUA și UK au declasificat nu doar informații dobândite cu ajutorul sateliților despre care vorbește fizicianul. Au declasificat și informații dobândite din surse umane.

Un recent articol al The Guardian, enorm muncit și excepțional realizat, reconstituie ce s-a întâmplat înainte ca Rusia să atace Ucraina. Până în ultimul moment, conducerea Ucrainei n-a crezut. Până cu două săptămâni înainte, nici vecina Polonia n-a crezut. Doar informațiile poloneze privilegiate, venite din Belarus, i-au făcut pe polonezi să admită, din scurt, că războiul va începe.

Dar eșecul maximal a venit de la Franța și Germania. În primul rând, de la serviciile lor de informații. Acestea au negat permanent posibilitatea ca Putin să atace.  Avem tendința de a considera că lucrurile rele nu se vor întâmpla doar pentru că nu s-au întâmplat până acum.

Din dialogurile cu 100 de oficiali din zeci de țări, The Guardian povestește mai multe episoade incredibile.

Bruno Kahl sosește la Kiev

Pilduitor pentru eșecul serviciilor germane este momentul în care  Bruno Kahl, șeful serviciului de informații externe german BND, a aterizat la Kiev în seara zilei de 23 februarie.

„Agențiile de spionaj americane, britanice și poloneze stabiliseră deja că ordinele de atac ale Rusiei fuseseră date. Mesaje panicate despre invazia iminentă circulau chiar și printre jurnaliștii străini din Ucraina, informați de sursele lor din serviciile de informații. Dar Kahl fie nu era la curent cu aceste informații, fie nu era tulburat de ele”, explică jurnaliștii.

„La scurt timp după sosirea lui Kahl la hotelul său de lux din Kiev, ambasadorul Germaniei în Ucraina a primit un ordin de la ministerul de externe din Berlin să evacueze imediat pe cale rutieră tot personalul diplomatic rămas în Kiev”. Amenințarea era prea urgentă pentru a aștepta până dimineața, a spus ministerul.

„Chiar și atunci, șeful serviciilor secrete germane a refuzat invitația de a se alătura convoiului diplomatic de la miezul nopții, invocând întâlnirile importante pe care le avea a doua zi”.

Dar, în câteva ore, Rusia a atacat. Era dimineața de 24 februarie 2022, când a început războiul.

Polonezii l-au scos 

Nu este de mirare că nicio întâlnire a șefului spionajului german nu au mai avut loc, scrie The Guardian.

Șeful BND, care se presupunea că este unul dintre cei mai bine informați oameni din Europa democratică, fusese prins în capcană. Germania „über alles” – Germania, înaintea tuturor sau înainte de orice, ajunsese un model de operațiune de incompetență.

„Kahl a trebuit să fie evacuat din Kiev în ziua invaziei, cu ajutorul serviciilor secrete poloneze, pe drumuri blocate de ucrainenii care fugeau”, explică The Guardian.

Minele de la graniță

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Și ucrainenii au reacționat în ultimul moment. Au făcut-o însă cu o determinare și cu un curaj care au depășit tot ce evaluaseră CIA și MI6.

SUA și Marea Britanie estimaseră că Ucraina va fi cucerită relativ repede. La fel și Rusia.

„Nici o grijă. Se va termina totul în câteva săptămâni”, i-a spus și Vladimir Putin lui Imar Khan, premierul Pakistanului, aflat în vizită la Kremlin chiar în 24 februarie, ziua când războiul a început.

Printre primele măsuri luate de Ucraina a fost să mineze fundul Mării Negre în apropierea Odessei, ca să preîntâmpine o debarcare rapidă.

Am tresărit, ieri, când am citit o știre că Polonia s-a retras din tratatul care interzice minele anti personal. A început să le monteze la granițe. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.