StiripesurseȘtirile zileiTrump întâmpinat cu proteste la funeraliile victimelor atentatului anti-semit din Pittsburgh

Trump întâmpinat cu proteste la funeraliile victimelor atentatului anti-semit din Pittsburgh

Publicat:

Președintele american Donald Trump a fost întâmpinat cu proteste la sosirea centrul evreiesc Tree of Life din Pittsburgh, unde a participat alături de soția sa, la funeraliile victimelor atentatului anti-semit de săptămâna trecută în care 11 persoane au fost ucise, relatează AP, potrivit Mediafax.

Funeraliile care au avut loc marți au fost celebrate de un medic recunoscut în comunitatea evreiască și un pilon al congregației, alături de doi frați cunoscuți sub denumirea de ”Rosenthal boys”.

Citește și : Puigdemont nu se lasa! Creează un Guvern paralel în Belgia

Sute de persoane îndoliate au umplut o sinagogă, un centru al comunității evreiești și o a treia locație secretă, aceasta fiind prima dintr-o serie de evenimente care se vor desfășura timp de o săptămână cât vor dura funeraliile închinate victimelor celui mai sângeros atac anti-semit din istoria SUA.

La funeralii a luat parte marți și președintele american Donald Trump, care a fost întâmpinat cu mesaje de genul ”Este vina ta” sau ”Cuvintele au importanță”, acuzându-l că atacurile rasiste au fost încurajate de limbajul său războinic.


Președintele american și soția sa Melania au sosit la centrul evreiesc Tree of Life unde au aprins lumânări în memoria victimelor și au depus trandafiri albi și pietricele pentru fiecare victimă, aceasta fiind o tradiție iudaică de înmormântare. Apoi, cei doi s-au deplasat pentru o vizită la spitalul în care se află internați supraviețuitorii atacului.

Trump și soția sa Melania au fost însoțiți de fiica sa Ivanka Trump și soțul acesteia, Jared Kushner, precum și de rabinul congregației Tree of Life, Jeffry Myers, și de ambasadorul israelian Ron Dermer.

Guvernatorul Pennsylvaniei și primarul din Pittsburgh au refuzat să se alăture lui Trump în timpul vizitei.

Medicul Jerry Rabinowitz, Daniel Stein și Cecil și David Rosenthal se numără printre cei 11 oameni uciși în atacul de la sinagoga Tree of Life.

Robert Gregory Bowers, un șofer de camion de 46 de ani, despre care autoritățile au anunțat că este autorul atacului împotriva evreilor, a fost arestat sub acuzația federală de crimă motivată de ură rasială care i-ar putea aduce pedeapsa cu moartea.

Citește și : Cazul Khashoggi : Turcia se îndoieşte de voinţa Arabiei Saudite de a ”coopera sincer”

Funeraliile vor continua miercuri cu înmormântarea lui Melvin Wax, Irving Younger and Joyce Fienberg.

Sute de persoane au protestat împotriva lui Trump în apropiere de sinagogă și de spitalul unde se află internate victimele.

”Nu el a fost cel care a tras pe trăgaci, dar limbajul și acțiunile sale nu ajută”, a transmis unul dintre protestatari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.