StiripesurseȘtirile zileiȘefa statului a discutat cu delegația Parlamentului Lituaniei

Șefa statului a discutat cu delegația Parlamentului Lituaniei

Publicat:

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu o delegație a Parlamentului Lituaniei, aflată în vizită oficială la Chișinău, din care fac parte deputații Remigijus Motuzas și Audronius Ažubali, membri ai Comisiei pentru Afaceri Externe.

Citește și: Socialiștii inițiază o nouă moțiune de cenzură în Parlament

Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale, precum și pe sprijinul oferit Republicii Moldova de către Lituania. Cei doi parlamentari au reiterat susținerea legislativului de la Vilnius pentru avansarea procesului de aderare al țării noastre la Uniunea Europeană, calea pe care a parcurs-o și Lituania cu 20 de ani în urmă.

În contextul împlinirii a patru ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, a fost discutată și securitatea regională și rezistența remarcabilă a Ucrainei, precum și importanța cooperării strânse între statele europene pentru consolidarea rezilienței democratice.

Președinta Maia Sandu a mulțumit deputaților lituanieni pentru sprijinul consecvent, inclusiv la nivel european. Interlocutorii au convenit să continue dialogul politic.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.