StiripesursePoliticăDodon, un nou atac la adresa PAS: 'Vor să introducă cenzura...

Dodon, un nou atac la adresa PAS: ‘Vor să introducă cenzura și în Parlament!’

Publicat:

Igor Dodon, liderul socialiștilor, afirmă că „PAS vrea să introducă cenzura în Parlament”. „După închiderea a zeci de instituții media incomode, partidul de guvernare PAS a decis să introducă cenzura și în Parlament. Ieri, în cadrul ședinței Comisiei juridice pentru numiri și imunități, au avut loc audieri publice pe marginea proiectului de lege nr. 448 din 06.12.2023 „Privind statutul, comportamentul și etica deputatului în Parlament”.

Acest document nu este altceva decât un instrument de intimidare și de suprimare a opoziției. Sub pretextul „eticii”, se preconizează limitarea drepturilor fundamentale ale aleșilor poporului prin măsuri punitive fără precedent. În special, se introduce interdicția de a bloca tribuna și microfoanele, sancțiuni pentru „încălcarea ordinii” și pentru orice acțiuni pe care puterea le va considera nepotrivite; controlul asupra deplasărilor, discursurilor și chiar asupra formulării poziției personale; sancțiuni pentru absențe considerate nejustificate, inclusiv privarea de dreptul la transportul de serviciu; extinderea sancțiunilor ce vizează bunurile publice. Documentul stipulează că „comportamentul deputaților trebuie să fie decent” — o normă vagă sub care poate fi încadrat orice parlamentar incomod”, a declarat el, potrivit oficial.md.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Politicianul a spus că, cel mai grav este că sunt introduse temeiuri extinse pentru retragerea mandatului.

„În pofida Constituției, acest proiect prevede retragerea mandatului pe criterii arbitrare, inclusiv medicale sau în urma confiscării averii considerate nejustificate, depășind limitele constituționale. În aceste condiții, orice deputat care nu corespunde „comportării” și „ținutelor” impuse de putere riscă să rămână fără mandat și fără voce în Parlament.


Acest lucru este revoltător și inacceptabil într-un stat democratic. Sub pretextul „eticii”, autoritățile vor să legalizeze presiunea asupra opoziției și să curețe Parlamentul de vocile incomode.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Parlamentul este un spațiu pentru dezbateri deschise, nu pentru represiuni politice. Jos cenzura!”, a subliniat liderul socialiștilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.