StiripesurseSocialSistemul de Intrare/Ieșire al UE devine operațional la cinci noi puncte...

Sistemul de Intrare/Ieșire al UE devine operațional la cinci noi puncte de trecere a frontierei moldo-române

Publicat:

Începând cu 2 martie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) al Uniunii Europene va fi activ la încă cinci puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. Este vorba despre punctele Leușeni-Albița, Sculeni-Sculeni, Leova-Bumbăta, Giurgiulești-Galați și Ungheni-Iași, transmite IPN.

Sistemul EES se aplică cetățenilor care nu fac parte din Uniunea Europeană și care efectuează șederi de scurtă durată în UE, de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile. Pentru fiecare călător non-UE care intră în România prin aceste puncte, sistemul va înregistra data și locul intrării și ieșirii, va colecta date alfanumerice și biometrice — imagine facială și patru amprente digitale — și va calcula automat durata șederii legale.

Potrivit Poliției de Frontieră, la prima intrare după activarea sistemului, vor fi prelevate datele necesare, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând astfel timpul de așteptare la frontieră.

Anterior, Sistemul de Intrare/Ieșire era deja funcțional la PTF Costești-Stânca, din 12 octombrie 2025, la PTF Giurgiulești-Galați și PTF Cahul-Oancea, din 24 noiembrie 2025, precum și la PTF Lipcani-Rădăuți Prut, din 9 ianuarie 2026.

Implementarea EES face parte din măsurile Uniunii Europene de securizare a frontierelor externe și de digitalizare a procesului de control al călătorilor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bărbat de 33 de ani din municipiul Comrat, reținut pentru că ar fi incendiat intenționat un automobil al poliției

Oamenii legii din Comrat au identificat și reținut un bărbat de 33 de ani, suspectat că ar fi incendiat intenționat un automobil de serviciu...

Test decisiv pentru Trump: 100 de zile până la votul care va decide cine va controla Congresul. Ce arată cifrele acum

Cu 100 de zile înaintea alegerilor pentru Congres, democrații beneficiază de nemulțumirea americanilor față de costul vieții și conduc în sondajele naționale. Republicanii păstrează...

Christopher Smith ar putea prelua șefia Misiunii OSCE în Moldova

Christopher Smith, fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru afaceri din Europa de Est, își va continua cariera în Republica Moldova,...

Gacikevici, în așteptarea sentinței, după 13 ani de examinare în primă instanță. Pronunțarea, stabilită pentru 30 iulie

După 13 ani de examinare în primă instanță, fostul șef al Băncii de Economii a Moldovei (BEM), Grigore Gacikevici, este aproape de a-și afla...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.