StiripesurseȘtirile zileiAvocatul primarului din Durlești invocă că nu sunt probe care să...

Avocatul primarului din Durlești invocă că nu sunt probe care să indice asupra vinovăției clientei sale

Publicat:

Avocatul primarului din Durlești susține că nu există probe care să demonstreze implicarea Eleonorei Șaran sau a altor funcționari ai primăriei în presupusele scheme de delapidare a terenurilor publice.

Citește și: Situația din Orientul Mijlociu influențează, inclusiv piața carburanților din Moldova

Potrivit apărătorului Sorin Tighinean, citat de agenția IPN,  dosarul nu conține dovezi privind existența unui prejudiciu și nici indicii că edilul ar fi încercat să se sustragă sau să influențeze urmărirea penală. El a declarat că singurele probe prezentate de procurori în dosar sunt declarațiile moștenitorilor care au beneficiat de terenurile vizate.

Potrivit avocatului, aceste declarații ar confirma, de fapt, nevinovăția funcționarilor, întrucât fiecare moștenitor ar fi fost proprietar legitim al terenului respectiv.

Precizăm că primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, și viceprimarul Mihai Enachi, alături de alte șase persoane, au fost reținute în urma perchezițiilor vineri, când au fost  desfășurate peste 50 de percheziții în Chișinău și suburbii.


Ofițerii CNA au descins cu percheziții într-un dosar privind deposedarea administrației publice locale Durlești. Prejudiciul estimat ar fi de peste 15 milioane de lei. Cauza penală pornită pe fapte de escrocherie vizează deposedarea administrației publice locale Durlești de mai multe terenuri situate în intravilanul localității. În cadrul dosarului sunt vizați primarul și viceprimarul localității, ingineri cadastrali, șeful adjunct al Serviciului cadastral teritorial Chișinău, consilieri locali, precum și beneficiari finali ai schemelor de înstrăinare a terenurilor.

Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi pus la punct o schemă complexă prin care au deposedat Primăria Durlești de terenuri intravilane. Aceștia ar fi falsificat extrase cadastrale și titluri de proprietate în lipsa unor documente justificative, facilitând astfel atribuirea ilegală a terenurilor. Ulterior, loturile ar fi cumpărate la un preț simbolic de 100 000 de lei , apoi revândute unor beneficiari reali cu sume cuprinse între 38 000 și 39 000 de euro.

Cumpărătorii finali erau adesea dezvoltatori imobiliari interesați de consolidarea terenurilor pentru proiecte de construcție masive.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.