StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump spune că a avut o discuţie lungă şi foarte...

Donald Trump spune că a avut o discuţie lungă şi foarte bună cu Xi Jinping asupra relaţiilor comerciale

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a avut o “discuţie bună” cu omologul său chinez Xi Jinping, cu o atenţie specială acordată schimburilor comerciale, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Discuţia telefonică vine în contextul înrăutăţirii disputei comerciale între cele două ţări, cele mai mari economii ale lumii.

Citește și : Petro Poroşenko: Sancţiunile Rusiei sunt ca ‘un premiu’ pentru ucraineni

“Tocmai am avut o discuţie lungă şi foarte bună cu preşedintele chinez Xi Jinping. Am discutat despre multe subiecte, cu un accent special pe comerţ”, a scris Trump pe contul său de Twitter.


“Discuţiile avansează bine, fiind programate întâlniri la (summitul) G20 din Argentina. Am avut de asemenea discuţii bune cu Coreea de Nord!”, a mai precizat liderul de la Casa Albă.

Cei doi lideri ar urma să se întâlnească la summitul G20 care va avea loc la Buenos Aires, la 30 noiembrie – 1 decembrie.

De partea cealaltă, preşedintele Xi Jinping şi-a exprimat speranţa că China şi SUA vor putea să promoveze o relaţie solidă şi sănătoasă, conform mass-media de stat, citate de Reuters.

Citește și : Brazilia: Judecătorul anticorupţie Sergio Moro va conduce Ministerul Justiţiei şi Securităţii Publice

China şi SUA sunt blocate într-un război comercial tot mai intens, iar fiecare din cele două ţări a impus deja tarife asupra unora dintre importurile celeilalte, ceea ce a declanşat îngrijorări privind efectele asupra economiei mondiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.