Daniella Misail-Nichitin, ministra Afacerilor Interne, a declarat astăzi că regiunea transnistreană reprezintă un spațiu vulnerabil, folosit inclusiv de serviciile speciale ale Federația Rusă, unde persoanele condamnate în Republica Moldova își pot găsi adăpost pentru a evita executarea pedepselor. Oficialul a subliniat că soluția constă în consolidarea mecanismelor de monitorizare și transmiterea rapidă a deciziilor instanțelor către Poliție și Poliția de Frontieră.
„Este extrem de complicat atunci când cauzele penale, în special cele cu risc sporit, sunt examinate fără măsuri judiciare, pentru că nici Poliția, nici Poliția de Frontieră nu pot limita libera circulație a persoanelor vizate fără decizia instanței”, a declarat Misail-Nichitin la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova.
Ministra a subliniat că prin punctele oficiale de trecere a frontierei astfel de situații sunt rare, problema principală fiind regiunea din stânga Nistrului, unde, potrivit acesteia, serviciile speciale ruse extrag anumite persoane. Orice acces al polițiștilor moldoveni în regiune trebuie analizat prin prisma securității cetățenilor și a negocierilor diplomatice existente.
Declarațiile vin după ce mai multe persoane condamnate în Republica Moldova au fugit în Transnistria, printre care Dmitri Constantinov, care a părăsit teritoriul controlat de autorități înainte de pronunțarea unei sentințe de 12 ani de închisoare, foștii deputați Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, precum și fostul ministru al Apărării și șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari.
Ministra a menționat că toate măsurile privind regiunea transnistreană trebuie tratate din perspectiva siguranței cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și discutate în formatele existente, inclusiv Comisia Unificată de Control și grupurile de lucru coordonate de Biroul politici de reintegrare.












