Armata israeliană a confirmat vineri că forțele sale aeriene au bombardat sâmbăta trecută buncărul militar subteran al fostului lider spiritual iranian Ali Khamenei ‘în inima Teheranului’, operațiune la care au participat circa 50 de avioane de luptă, relatează agențiile EFE și DPA.
Complexul subteran este amplasat sub clădiri guvernamentale, se extinde sub mai multe străzi și are intrări multiple, afirmă armata israeliană într-un comunicat, în care confirmă de asemenea că a fost ghidată de ‘informații precise’ în atacul asupra buncărului ayatollahului Khamenei.
Acest buncăr militar subteran avea rolul de a fi utilizat de Khamenei ca centru de comandă securizat pentru situații de urgență, iar la bombardamentul asupra acestuia au participat circa 50 de avioane de atac israeliene, se arată în același comunicat.
Șeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, a prezentat luni detalii din planul inițial al operațiunii de atacuri aeriene lansate în comun sâmbătă de SUA și Israel împotriva Iranului.
Conform acestui plan, operațiunea ar fi trebuit să înceapă în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar în cele din urmă a fost lansată sâmbătă dimineață, cu ‘un eveniment declanșator realizat de Forțele de Apărare ale Israelului, facilitat de comunitatea de informații a SUA’, a spus generalul american, referindu-se la atacul israelian asupra complexului unde de afla Khamenei.
Amânarea lansării operațiunii până sâmbătă dimineață a fost decisă după ce serviciile de informații americane au aflat că în acea dimineață Khamenei urma să aibă o întâlnire în complexul său cu responsabili politici și militari, astfel că SUA și Israelul au ales să aștepte acel moment pentru a-i putea ucide pe toți în atacul inițial prin care a început campania de bombardamente.
Au fost de asemenea uciși soția ayatollahului, una dintre fiicele lui, un ginere, o noră, un nepot și o nepoată în vârstă de 14 luni.











