StiripesursePoliticăParlamentul a numit doi experți internaționali în Comisia de evaluare a...

Parlamentul a numit doi experți internaționali în Comisia de evaluare a procurorilor. Opoziția a contestat decizia la Curtea Constituțională

Publicat:

Parlamentul a desemnat doi experți internaționali în componența Comisiei de evaluare externă a procurorilor. Decizia a fost adoptată cu votul a 53 de deputați și a generat critici din partea opoziției parlamentare, care a anunțat că a contestat hotărârea la Curtea Constituțională.

Astfel, Bernard Lavigne și Herman von Hebel, propuși de partenerii de dezvoltare, au fost numiți membri ai Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor.

Bernard Lavigne își va începe mandatul la 1 mai 2026. Acesta are o experiență de peste 40 de ani în sistemele judiciare francez și internațional, activând în calitate de ofițer de poliție judiciară și magistrat, inclusiv ca judecător, procuror și procuror general.

La rândul său, Herman von Hebel a fost anterior președinte al Comisiei de evaluare externă a judecătorilor și a participat la evaluarea candidaților pentru funcțiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor. El are 17 ani de experiență în patru instanțe penale internaționale și alți zece ani ca consilier juridic în cadrul ministerelor Afacerilor Externe și Justiției din Regatul Țărilor de Jos, pe domenii ce țin de drepturile omului, dreptul internațional umanitar și dreptul penal. De asemenea, a fost implicat în proiecte în Albania, Ucraina, Georgia, Indonezia și în alte state afectate de conflicte.

După votul din Parlament, deputații din opoziție au organizat o conferință de presă în care au criticat decizia majorității parlamentare, calificând-o drept „o rușine”. Aceștia au anunțat că vor informa ambasadele și partenerii de dezvoltare despre votul din Legislativ.


Deputatul Ion Chicu a declarat că votul majorității parlamentare discreditează reforma justiției și a precizat că a depus o sesizare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

La rândul său, deputatul Vlad Bătrîncea a afirmat că toate cele cinci fracțiuni din opoziție au făcut apel către partenerii externi pentru reluarea discuțiilor și identificarea unui consens privind continuarea reformei justiției. El a solicitat, totodată, întrevederi cu ambasadoarea Uniunii Europene și cu ambasadorii statelor partenere.

Comisia de evaluare externă a procurorilor a fost creată pentru a verifica integritatea etică și financiară a unor categorii de procurori din Republica Moldova, inclusiv a conducerii Procuraturii Generale și a procurorilor din procuraturile specializate.

Comisia este formată din nouă membri, dintre care cinci sunt propuși de partenerii de dezvoltare. Aceștia sunt numiți de Parlament cu votul a trei cincimi din numărul deputaților. În cazul în care candidații propuși de partenerii de dezvoltare nu întrunesc 61 de voturi, Comisia juridică pentru numiri și imunități reexaminează candidaturile și îi selectează pe cei care au acumulat cel mai mare număr de voturi. Dacă aceiași candidați sunt desemnați repetat, Parlamentul îi poate numi ulterior cu votul majorității deputaților aleși.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.