StiripesurseExterneNouă salvă de drone şi rachete împotriva ţărilor din Golf

Nouă salvă de drone şi rachete împotriva ţărilor din Golf

Publicat:

Kuweitul, Qatarul, Arabia Saudită şi Bahreinul şi Emiratele Arabe Unite s-au confruntat luni dimineaţă cu noi atacuri cu rachete şi drone, în a zecea zi a războiului dintre Iran, Israel şi Statele Unite, notează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

În Bahrein, un atac cu drone iraniane a rănit 32 de civili, dintre care patru grav, luni dimineaţă devreme la Sitra, potrivit Ministerului Sănătăţii citat de Bahrein News Agency.

Citeşte şi: Serviciul 112 înregistrează o creștere a solicitărilor la începutul lunii martie – Stiripesurse.md

Răniţii “primesc îngrijiri medicale”, iar “patru dintre ei sunt în stare gravă, inclusiv copii care au necesitat intervenţii chirurgicale”, a scris ministerul.

O fată de 17 ani a fost grav rănită la cap şi la ochi, iar doi copii, în vârstă de 7 şi 8 ani, au suferit răni grave la membrele inferioare, a precizat aceasta, adăugând că cel mai mic dintre răniţi avea două luni.


Cu o zi înainte, pe micul arhipelag din Golf, trei persoane au fost rănite de resturi de rachetă, iar o instalaţie de desalinizare a fost lovită de “un atac cu drone” iraniene, potrivit Ministerului de Interne. Autorităţile au spus că atacul nu a afectat capacitatea reţelei.

“Apărarea antiaeriană kuweitiană se confruntă în prezent cu atacuri de rachete şi drone ostile”, a anunţat Ministerul Apărării, citat de agenţia de presă kuweitiană Kuna.

Duminică, Kuweitul a mai fost vizat de şapte rachete şi cinci drone care au făcut doi morţi, potrivit autorităţilor. Proiectilele au vizat în special rezervoarele de combustibil de la aeroportul internaţional al emiratului.

La Doha, jurnalişti ai AFP au auzit explozii puternice în tot oraşul în zorii zilei de luni. Doha a fost, de asemenea, vizată în ultimele zile de drone şi rachete iraniene. Ministerul Apărării din Qatar a raportat interceptarea unei rachete.

În Arabia Saudită, Ministerul Apărării a anunţat interceptarea a patru drone care se îndreptau spre câmpul petrolier Shaybah din sud-estul ţării, care a fost deja atacat duminică.

Statele Unite au anunţat, duminică, că au ordonat personalului său diplomatic neesenţial să părăsească ţara “din cauza riscurilor pentru siguranţa lor”.

Armata americană anunţase anterior moartea celui de-al şaptelea soldat al său în războiul împotriva Iranului. Era un militar care fusese grav rănit într-un atac împotriva trupelor americane din Arabia Saudită, pe 1 martie.

Unul dintre atacurile de duminică a vizat “districtul diplomatic din Riad” şi “a fost dejucat”, a precizat pe X Ministerul saudit al Apărării, la cinci zile după ce ambasada americană a fost lovită de drone în această zonă sub înaltă securitate a capitalei saudite.

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au anunţat luni dimineaţă că au fost ţinta unui atac cu rachete.

Iranul “va fi obligat să riposteze” împotriva vecinilor săi dacă teritoriul lor este folosit pentru a-l ataca, a avertizat duminică preşedintele iranian Massoud Pezeshkian.

Atacurile aeriene iraniene asupra statelor din Golf, care găzduiesc importante instalaţii militare americane, au ucis 16 persoane, inclusiv opt civili, de la începutul războiului, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe rapoarte oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.