StiripesursePoliticăReprezentanți ai municipiului Tulcea, în vizită oficială la Ungheni

Reprezentanți ai municipiului Tulcea, în vizită oficială la Ungheni

Publicat:

În perioada 5-7 martie, la Ungheni s-au aflat într-o vizită oficială reprezentanți ai municipiului Tulcea: viceprimarul Andaluzia Luca și directorul executiv al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția de Mediu a Județului Tulcea, Mirela Aurelia Raicu.

Oaspeții au avut întrevedere cu primarul Vitalie Vrabie și viceprimarul Eduard Balan, în cadrul căreia s-a discutat și despre înfrățirea celor două orașe: Ungheniul, situat pe malul Prutului, și Tulcea, situată pe malul Dunării, potrivit provincial.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Ulterior, au vizitat Grădinița „Steluța” și Liceul „Mihai Eminescu, Centrul socio-medical de zi și Centrul Municipal pentru Tineri.

Discuțiile s-au axat pe eventuale colaborări și parteneriate, realizarea unor proiecte comune, schimburi culturale și de tineri.


Reamintim că, în luna decembrie 2025, primarul Vitalie vrabie a vizitat Tulcea, unde a avut o întrevedere cu primarul Ștefan Ilie.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

La momentul de față, Primăria Ungheni, în parteneriat cu Primăria Tulcea, implementează  proiectul „Adaptarea Urbană la Climă și Eforturi de Redresare prin Infrastructură Verde în Bazinul Mării Negre – UCare”, care prevede inclusiv regenerarea zonei verzi urbane a Parcului Francez din municipiul Ungheni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.