StiripesurseExterneRafinăria Ruwais din Emiratele Arabe Unite, una dintre cele mai mari...

Rafinăria Ruwais din Emiratele Arabe Unite, una dintre cele mai mari din lume, închisă după un atac iranian cu dronă

Publicat:

Rafinăria de la Ruwais, în Emiratele Arabe Unite (EAU) – una dintre cele mai mari din lume – şi-a suspendat marţi producţia, în urma unui atac cu dronă în zonă, potrivit unei surse apropiate citată de AFP.

Iranul ripostează în războiul lansat la 28 februarie de către Statele Unite şi Israel, ţintind interese americane în regiune, dar şi infrastructuri civile – energetice şi portuare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Instalaţia de la Ruwais – operată de compania maţională Adnoc- a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea ca măsură de ”precauţie”, a declarat AFP o sursă apropiată dosarului.

Autorităţile au anunţat anterior un incendiu în zona industrială, fără să precizeze exact unde anume.


În a 11-a zi de Război în Orientul Mijlociu, patronul gigantului saudit al hidrocarburilor Aramco, Amin Nasser, şi-a exprimat îngrijorarea, cu ocazia publicării marţi, a rezultatelor anuale ale grupului.

El a insistat asupra unei reluări a traficului maritim în Strâmtoarea stragică Ormuz – controlată de facto de către puterea iraniană – tranzitată de o cincime din producţia mondială de petrol şi gaze naturale lichefiate (GNL).

”Cu cât de va prelungi perturbarea, cu atât mai catastrofale vor fi consecinţele pe pieţele petroliere mondiale”, a avertizat Amin Nasser.

Preţurile petrolului brut au fluctuat din cauza perturbărilor aproviziionării – crescând cu 30%, la 120 de dolari barilul, după care au scăzut.

”Este absolut crucial ca transportul maritim să se reia în Strâmtoarea” Ormuz, a subliniat reprezentantul Aramco, care a catalogat războiul actual drept ”cea mai mare criză cu care s-a confruntat industria petrolieră şi gaziferă în regiunea” Orientului Mijlociu.

DIN QATAR ŞI PÂNĂ BENIN, TOT GOLFUL PERSIC AFECTAT

Qatarul a avertizat, la rândul său, cu ”repercusiuni” mondiale, estimând că aceste atacuri iraniene constituie ”un precedent periculos”, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Majed al-Ansari.

”Sectorul energetic al Golfului (Persic) este afectat pe mai multe fronturi: instalaţiile energetice sunt luate drept ţintă, capacităţile de export prin Strâmtoarea (Ormuz) sunt împiedicate, iar capacităţile de stocare sunt saturate”, a rezumat la AFP Robert Mogielnicki de la Insitutul Statelor Arabe de la Golf, cu sediul la Washington.

Compania naţională gaziferă din Qatar, QatarEnergy – unul dintre ceimai mari producători de GNL din lume – a anunţat săptămâna trecută că-şi suspendă producţia, în timp ce compania petrolieră din Kuwait şi-a redus operaţiunile.

Luni, un atac iranian a provocat un incendiu în complexul petrolier din oraşul Al-Maameer, în Bahrain.

Compania naţională Babco a invocat clauza ”forţei majore”, care o protejează de penalităţi şi eventuale încălcări contractuale faţă de clienţi.

În Arabia Saudită, atacuri au vizat complexul saudit Ras Tanoura, gestionat de Aramco, antrenând oprirea unei părţi a operaţiunilor.

În acest complex uriaş se află una dintre cele mai mari rafinării din Orientul Mijlociu şi constituie o piatră de temelie a sectorului energetic al regatului.

Câmpuri petroliere saudite au fost de asemenea luate drept ţintă.

Chiar înaintea lansării războiului, Armaco – primul exportator de petrol brut din lume – a raportat rezultate negative.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Profitul Aramco a scăzut cu 12% în 2025, la 93 de miliarde de dolari (aproape 80 de miliarde de euro), afectat de taxele vamale impuse de către Donald Trump şi erodarea cursurilor.

Patronul Armaco Amin Nasser s-a felicitat însă, atunci, de ”un nou an de cerere petrolieră-record în 2025”.

De-a lungul întregului an 2025, alianţa petrolieră OPEP+ – în care Arabia Saudită este un membru-cheie – a supervizat o creştere a producţiei, care inundat pieţele de petrol şi a scăzut preţurile.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activele oficiale de rezervă ale BNM au depășit 5,2 miliarde de euro

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au constituit 5,216 miliarde de euro la sfârșitul lunii iunie, în creștere cu 27,82 milioane...

Reguli noi pentru achizițiile din domeniul apărării și securității

Achizițiile publice din domeniul apărării și securității naționale vor fi desfășurate în baza unui nou cadru normativ, adaptat specificului acestui sector și armonizat cu...

S-a ales prafu’ de armistiţiul lui Trump: Iranul şi SUA au reluat războiul

Statele Unite și Iranul au lansat atacuri reciproce, în cea mai amplă escaladare de la semnarea memorandumului de înțelegere. Washingtonul a anunțat că a...

VIDEO Linie clandestină de producere a alcoolului, destructurată la Chișinău

Doi bărbați din Chișinău, în vârstă de 40 și 60 de ani, sunt bănuiți de producerea ilegală a băuturilor alcoolice. În urma perchezițiilor, oamenii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.