În comparație cu alte arme actuale folosite în războiul din Iran, minele marine, considera „arme simple”, pot provoca pagube de milioane de dolari, deși ele costă doar câteva mii bucată. Totodată, raportul costurilor dintre plasarea unei mine și neutralizarea ei este de între zece și o mie de ori mai mare în favoarea celui care o instalează, a explicat Scott Savitz, expert în război naval la RAND*, pentru Fortune.
Minele marine sunt „arme simple, deloc spectaculoase”, a declarat Scott Savitz, care a fost staționat în Bahrain în 2001. Fiind dezvoltate încă din perioada de dinaintea Primului Război Mondial, minele nu au evoluat foarte mult de atunci: arată ca acele sfere metalice cu țepi pe care le vedem filme, suficient de mici pentru a fi transportate într-o barcă de pescuit și încărcate cu TNT și nitrat de amoniu, potrivit stiripesurse.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Însă, atunci când explodează, pot rupe navele literalmente în două, spune Savitz. Efectul lor este „de obicei mult mai mare decât al unei rachete” și pot provoca pagube de milioane de dolari, deși o astfel de mină costă doar câteva mii de dolari.
De altfel, minele navale s-au dovedit extrem de eficiente: potrivit Strauss Center de la University of Texas, 77% dintre avariile suferite de navele Marinei SUA din 1950 încoace au fost provocate de mine maritime.
Cum încearcă Iranul să controleze miliarde de dolari
Pe măsură ce conflictul cu Iranul continuă și nu se întrevede că s-ar termina foarte curând, Teheranul pare să se bazeze pe această tehnologie veche pentru a-și consolida poziția într-un război dominat până acum de rachete hipersonice. Mina marină nu este o armă spectaculoasă, dar în acest moment ar putea fi cea mai periculoasă armă a Iranului în confruntarea militară cu Statele Unite.
Potrivit unor oficiali ai serviciilor de informații americane citați de CNN, Iranul ar fi început să plaseze mine în Strâmtoarea Ormuz, punctul strategic prin care trece aproximativ o cincime din petrolul transportat la nivel mondial și care se află în centrul tensiunilor dintre Iran și SUA.
În ultimele zile, Iranul a atacat mai multe petroliere în și în jurul strâmtorii, inclusiv două nave irakiene în Golful Persic, incident soldat cu moartea unui membru al echipajului. Aproape un sfert de miliard de barili de țiței pe zi au rămas blocați în Golf de la începutul războiului, estimează analistul de materii prime Rory Johnston.
Blocarea Strâmtorii Ormuz și repercursiunile financiare în lanț
Prețurile petrolului au crescut puternic, apropiindu-se de 100 de dolari pe baril. De asemenea, producătorii de petrol din statele Golfului au pierdut aproximativ 15,1 miliarde de dolari din veniturile din energie de la începutul atacurilor lansate de SUA și Israel asupra Iranului, milioane de barili de țiței rămânând blocați din cauza închiderii aproape în totalitate a Strâmtorii Ormuz.
Totuși, se pare că strâmtoarea nu este „închisă” în mod oficial de Iran, susține espertul în război naval Scott Savitz.
„Decizia aparține fiecărui operator dacă este dispus sau nu să își asume riscul. Dacă riscul – sau percepția asupra lui – crește suficient de mult încât navele comerciale să evite strâmtoarea, acest lucru este suficient”, explică expertul în război naval din cadrul think tankului RAND.
Nivelul actual de risc a determinat deja majoritatea marilor asigurători maritimi să își retragă polițele pentru navele care tranzitează zona. Tarifele de transport au urcat la niveluri record, iar un petrolier de mare capacitate care pleacă din Ormuz spre China poate genera venituri de până la 500.000 de dolari pe zi.
Dacă informațiile privind plasarea de mine se confirmă, blocada temporară ar putea deveni mult mai dificil de înlăturat.
Cum 1.000 de dolari distrug 90 de milioane
Minele maritime sunt atât de eficiente și pentru că produc „efecte psihologice disproporționate”, fiind concepute să exploateze frica de necunoscut. Sunt aproape invizibile și extrem de greu de detectat. Spre deosebire de rachete, care pot fi identificate prin semnături termice sau detectate de radar, o mină poate fi aruncată pur și simplu în apă de pe o navă sau o barcă.
„Se aude doar o stropire în apă. Navele aruncă lucruri peste bord tot timpul”, spune Savitz.
În timpul „războiului petrolierelor” din anii ’80, Iranul și Irakul au atacat aproximativ 450 de nave în Golful Persic, iar cea mai devastatoare armă a fost mina marină. În 1988, zece marinari americani au fost grav răniți după ce fregata USS Samuel Roberts a lovit o mină iraniană M-08, proiectată cu 80 de ani înainte.
Reacția SUA a fost Operațiunea Praying Mantis, cea mai mare confruntare navală americană de la Al Doilea Război Mondial, în urma căreia jumătate din marina operațională a Iranului a fost scufundată într-o singură după-amiază.
Reparațiile navei americane au costat 90 de milioane de dolari, în timp ce mina care a provocat avaria era estimată la doar 1.500 de dolari.
Escaladarea tensiunilor în Ormuz
Statele Unite au avut decenii la dispoziție pentru a se pregăti pentru acest tip de amenințare. Totuși, potrivit lui Savitz, investițiile în războiul minelor au fost insuficiente.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Marina americană a retras anul trecut ultimele nave dedicate deminării din Golful Persic, iar navele de coastă care trebuiau să le înlocuiască s-au dovedit problematice. Unele sunt construite din metal, ceea ce le face vulnerabile la declanșarea minelor, spre deosebire de vechile nave din lemn și fibră de sticlă.
În plus, astfel de programe sunt mai puțin atractive din punct de vedere politic și bugetar. „O rachetă hipersonică este spectaculoasă și atrage atenția. Minele nu”, spune expertul.
Curățarea minelor ar putea dura săptămâni
Chiar și în cele mai bune condiții, eliminarea minelor este un proces lent. Savitz estimează că raportul costurilor dintre plasarea unei mine și neutralizarea ei este de între zece și o mie de ori mai mare în favoarea celui care o instalează. Deschiderea rapidă a unui singur culoar de navigație pentru petroliere ar putea dura câteva zile. Însă atingerea unui nivel de siguranță acceptat de operatorii maritimi ar putea dura săptămâni.
Curățarea completă a întregii strâmtori ar putea dura mult mai mult — sau chiar să nu se întâmple niciodată. În Marea Baltică și în Pacific există încă mine rămase din Al Doilea Război Mondial care nu au fost eliminate complet.
În final, calculele economice tind să schimbe comportamentul industriei. În timpul războiului petrolierelor din anii ’80, navele comerciale au continuat să traverseze câmpuri minate. Aproximativ 1% dintre ele au fost lovite, spune Savitz, însă „riscul a fost considerat justificat de recompensa economică”.
