StiripesurseCultură și MediaMaia Sandu s-a întâlnit cu ministra elenă a Culturii

Maia Sandu s-a întâlnit cu ministra elenă a Culturii

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministra Culturii a Greciei, Lina Mendoni, aflată în vizită la Chișinău. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării culturale dintre cele două țări.

Șefa statului a subliniat rolul culturii ca formă de reziliență pentru societăți, mai ales într-un context regional marcat de multiple provocări, contribuind la protejarea valorilor naționale și la consolidarea coeziunii sociale. Totodată, Maia Sandu a evidențiat că Republica Moldova privește cu interes experiența Greciei în protejarea și valorificarea patrimoniului, un model din care țara noastră are mult de învățat.

Citeşte şi: Sursa de poluare de pe Nistru a fost stopată. Pata de petrol s-a diminuat – Stiripesurse.md

Președinta a salutat semnarea Memorandumului de cooperare dintre ministerele de resort din cele două state, care va crea noi oportunități de colaborare în domenii precum protejarea patrimoniului, schimburile culturale și dezvoltarea proiectelor comune. Grecia rămâne un partener important pentru Republica Moldova, atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în multiple alte sectoare de interes bilateral.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.