StiripesurseCultură și MediaDiverseCum a devenit 'KPop Demon Hunters' unul dintre cele mai mari...

Cum a devenit ‘KPop Demon Hunters’ unul dintre cele mai mari succese din istoria Netflix

Publicat:

În 2021, Netflix a plătit 120 de milioane de dolari pentru drepturile unui film animat care părea un pariu riscant.

Astăzi, „KPop Demon Hunters” este unul dintre cele mai mari succese din istoria platformei, cu sute de milioane de vizualizări și două premii Oscar, transformând tranzacția într-una dintre cele mai profitabile din industria divertismentului, arată Il Post, potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Proiectul „KPop Demon Hunters” a pornit în 2020 ca o idee neobișnuită: o trupă de fete k-pop care vânează demoni. Deși inițial a stârnit scepticism în cadrul Sony, filmul a intrat în producție. Un an mai târziu compania a decis să vândă către Netflix o mare parte din drepturile de distribuție, muzică și merchandising. La acel moment, suma de 120 de milioane de dolari părea avantajoasă pentru Sony, mai ales în contextul pandemiei, când cinematografele erau închise, iar industria se afla într-o zonă periculoasă, mai screi Il Post.

După lansarea din 2025, filmul a devenit rapid un fenomen global. Netflix a raportat peste 500 de milioane de vizualizări, transformând producția într-unul dintre cele mai urmărite titluri din istoria platformei. Pe lângă succesul din streaming, filmul a generat și venituri considerabile din cinematografe. Pelicula a depășit 24 de milioane de dolari din bilete, mai ales în urma unor lansări speciale. Dar consacrarea a venit la gala Oscarurilor, unde „KPop Demon Hunters” a câștigat premiile pentru cel mai bun film de animație și cea mai bună piesă originală.


Un rol esențial în popularitatea filmului l-a avut coloana sonoră. Piesa „Golden”, premiată cu Oscar, a depășit 1,5 miliarde de ascultări pe Spotify. De asemenea, mai multe melodii din film au ajuns în topurile internaționale. Succesul a fost susținut de colaborarea cu producători importanți din industria k-pop, inclusiv artiști și creatori care au lucrat cu trupe celebre precum BTS sau Blackpink.

Decizia Sony de a ceda drepturile este considerată acum una dintre cele mai neinspirate din industrie. La momentul tranzacției, compania se confrunta cu dificultăți generate de pandemie și nu avea o platformă proprie de streaming comparabilă cu Netflix sau Amazon. Astfel, oferta Netflix a părut o soluție sigură pentru salvarea și rentabilizarea proiectului. Privind în retrospectivă, Sony a pierdut controlul asupra unei proprietăți intelectuale originale extrem de valoroase, capabilă să genereze filme, seriale și produse comerciale pe termen lung.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Netflix a adoptat o strategie diferită față de modelul său clasic. Filmul a fost lansat nu doar pe platformă, ci și în cinematografe, inclusiv în versiuni speciale de tip karaoke. Această abordare a contribuit la extinderea audienței și la consolidarea succesului global al producției. Deși Netflix a obținut drepturi importante asupra produselor derivate, compania nu a reușit să capitalizeze complet succesul filmului în perioada inițială. Producția de jucării inspirate din film a fost întârziată, deoarece partenerii industriali nu au anticipat amploarea succesului. Astfel, sezonul de vânzări din perioada sărbătorilor din 2025 a fost ratat.

„KPop Demon Hunters” a devenit rapid mai mult decât un film: o franciză globală cu potențial uriaș. Sony rămâne implicată în producția viitoarelor filme, iar un sequel este deja în pregătire. Însă controlul principal asupra distribuției și exploatării comerciale aparține Netflix. Cazul este acum considerat un exemplu clar despre cum o decizie luată într-un moment de criză poate schimba radical echilibrul de putere într-o industrie și poate transforma un risc aparent într-un succes uriaș.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.