StiripesurseJustiţieCinci persoane găsite vinovate pentru daune de 19 milioane de lei,...

Cinci persoane găsite vinovate pentru daune de 19 milioane de lei, dar scapă de pedeapsă penală din cauza termenului de prescripție

Publicat:

Cinci persoane au fost găsite vinovate pentru cauzarea unor prejudicii de aproximativ 19 milioane de lei, în cadrul unei afaceri ilegale cu jocuri de noroc desfășurate în municipiul Chișinău, însă nu vor primi pedeapsă penală, deoarece a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada 2017 – august 2018, cei cinci inculpați ar fi organizat activități ilegale de jocuri de noroc, operând jocuri de poker în două localuri din capitală. Aceștia ar fi prezentat activitatea drept una sportivă și ar fi folosit o asociație obștească ca acoperire, evitând plata taxelor legale și cauzând bugetului de stat prejudicii semnificative.

Instanța a admis integral acțiunea civilă a Ministerului Finanțelor, dispunând încasarea solidară a sumei de 4.800.000 de lei ca prejudiciu material, 6.089.621,76 lei cu titlu de dobândă de întârziere și 4.269.580 de lei cu titlu de inflație. De asemenea, de la un inculpat au fost dispuse încasări suplimentare de peste 3,7 milioane de lei.

Sechestrul aplicat asupra bunurilor și mijloacelor bănești ale inculpaților a fost menținut, iar aceștia nu și-au recunoscut vinovăția pe tot parcursul procesului. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Centru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.