StiripesurseCultură și MediaDiverseAproape 300 de școli și grădinițe din țară vor fi dotate...

Aproape 300 de școli și grădinițe din țară vor fi dotate cu echipamente digitale

Publicat:

290 de școli și grădinițe din întreaga țară vor primi echipamente digitale pentru consolidarea infrastructurii educaționale în instituții. De aceste bunuri vor beneficia peste 100 de mii de copii și circa 15 mii de cadre didactice. Investiția de peste 15,5 milioane de lei este făcută în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Instituțiile beneficiare fac parte din listele celor 200 de școli și 200 de grădinițe, selectate în baza unui concurs public organizat anterior de MEC, pentru a fi dotate cu mobilier nou, echipamente moderne și materiale didactico-metodice. Decizia privind achiziția bunurilor aparține nemijlocit administrațiilor instituțiilor, iar în mare parte acestea au fost deja livrate pe parcursul anului 2025, potrivit provincial.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

„MEC continuă modernizarea instituțiilor de învățământ din țară, pentru a crește accesul la tehnologii educaționale moderne și la resurse didactice actualizate, atât a instituțiilor din mediul urban, cât și rural. Dotarea instituțiilor reprezintă un pas concret în crearea unui sistem educațional modern și competitiv, capabil să răspundă provocărilor actuale și viitoare”, a spus Marcelina Baleca, șefa Direcției generale de la MEC, în cadrul evenimentului de prezentare și transmitere a bunurilor.

Noul lot de echipamente include peste 1.600 de unități de bunuri educaționale, constând în echipamente digitale, tehnică IT, dispozitive interactive și alte resurse necesare desfășurării procesului instructiv-educativ în condiții moderne. Aceste dotări vor contribui la îmbunătățirea calității educației și la adaptarea procesului educațional la noile cerințe din domeniu. Copiii și cadrele didactice vor avea acces la servicii educaționale performante, cu metode interactive, tehnologii moderne și strategii didactice actuale.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Acțiunea face parte dintr-un program amplu de investiții în educație, care include dezvoltarea și digitalizarea procesului educațional, modernizarea infrastructurii școlare și îmbunătățirea condițiilor de studiu. În ultima perioadă, MEC a implementat investiții cumulative de peste 500 de milioane de lei în dotări, infrastructură și servicii educaționale, în parteneriat cu organizații internaționale și parteneri de dezvoltare, inclusiv Banca Mondială.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

VIDEO Recoltă bogată, dar fără ieftiniri: prețurile la produsele agricole au luat-o razna!

Prețul producției agricole moldovenești este mai mare în acest an față de anul trecut, în pofida unei recolte bogate. În timp ce cumpărătorii sunt...

Peste un miliard de copii din lume sunt expuşi la riscuri climatice multiple (UNICEF)

Aproape jumătate dintre copiii din întreaga lume, sau aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuşi la cel puţin trei ameninţări climatice simultan, arată un raport UNICEF...

În Israel a fost lansat un partid politic pacifist

Activişti pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizaţiei Standing Together, o cunoscută mişcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunţat lansarea unui partid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.