StiripesursePoliticăMureșan: Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate...

Mureșan: Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate la UE

Publicat:

Republica Moldova este premiantă în implementarea reformelor în rândul țărilor candidate la Uniunea Europeană. O spune Comisia Europeană, care a debursat ieri aproape 200 de milioane de euro Republicii Moldova, după îndeplinirea a 24 de reforme. Declarația a fost făcută de europarlamentarul român Siegfried Mureșan, în urma unei întrevederi la Bruxelles cu speakerul Igor Grosu.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a subliniat progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor, menționând că sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană reflectă aceste rezultate. Totodată, oficialul a remarcat că, în aceeași zi, Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde pentru deschiderea negocierilor tehnice de aderare pe toate cele șase clustere, potrivit cotidianul.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

„Acest lucru este posibil deoarece Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru avansarea negocierilor”, a declarat Mureșan.

Eurodeputatul a reiterat că sprijinul Uniunii Europene trebuie să crească odată cu accelerarea procesului de aderare, subliniind că Parlamentul European va continua să susțină autoritățile de la Chișinău în realizarea obiectivelor.


„Am vorbit despre lucrurile bune care s-au făcut până acum în Republica Moldova, dar și despre toate obiectivele pe care Moldova și le-a asumat în următoarea perioadă, inclusiv în ceea ce privește reforma administrației și reforma justiției. Am vorbit și despre cum putem noi, Parlamentul European, să continuăm să ajutăm. Cu cât Republica Moldova accelerează în procesul de aderare, cu atât sprijinul pe care îl oferim colegilor de la Chișinău trebuie să fie mai consistent”, a declarat Mureșan.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mulțumit oficialilor români pentru susținerea acordată de-a lungul timpului și a subliniat că România rămâne un partener important pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

„Republica Moldova are prieteni de încredere în Parlamentul European, iar sprijinul colegilor din România este unul special. România rămâne cel mai important avocat al Republicii Moldova în Uniunea Europeană – un partener pe care știm că ne putem baza”, a declarat Grosu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, nemulțumită de decizia CSP de a promova procurori care au picat de două ori evaluarea externă: ‘Este un precedent periculos, după mine’

Președinta Maia Sandu a criticat decizia Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) de a promova procurori care au picat de două ori evaluarea externă. Eu...

Peste 60 de olari din România, Republica Moldova și Ucraina readuc la viață, la Iași, tradiția ceramicii Cucuteni

Un târg care se ține în acest weekend în Iași celebrează un obicei vechi de milenii. Peste 60 de olari, din România, Republica Moldova...

Subdiviziune nouă la CNA pentru investigarea activelor virtuale

Centrul Național Anticorupție va prelua investigarea infracțiunilor economico-financiare grave și recuperarea bunurilor infracționale. Totodată, în cadrul instituției va fi creată o subdiviziune specializată pentru...

Republica Moldova și Austria pregătesc organizarea Forumului Economic de la Viena

Republica Moldova și Austria pregătesc organizarea unui Forum Economic, eveniment dedicat consolidării cooperării economice și identificării de noi oportunități pentru mediile de afaceri din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.