StiripesurseCultură și MediaDiverseMedic: Apa din fântânile din Republica Moldova nu corespunde standardelor de...

Medic: Apa din fântânile din Republica Moldova nu corespunde standardelor de siguranță

Publicat:

Calitatea apei rămâne o problemă importantă în R. Moldova, mai ales în zonele rurale, unde multe gospodarii folosesc apă din fântâni, însă aceasta nu corespunde standardelor de siguranță. Specialiștii menționează că o parte semnificativă a apelor subterane este poluată, în special de nitrați, proveniți din agricultură și gospodării.

„Apa din fântânile din Republica Moldova nu este considerată sigură, deoarece fântâna de mină este o sursă de apă neprotejată, care se alimentează din pânza freatică superficială și care, deseori, este supusă contaminării și poluării. Acest tablou mai este amplificat de factorul uman, adică influența omului, precum și mentalitatea din mediul rural. Este o sursă nesigură de apă potabilă”, a spus Liliana Carp, medic în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, potrivit radiomoldova.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Monitorizarea calității apei din ultimii ani indică o incidență ridicată a neconformităților atât la parametrii chimici, cât și la cei microbiologici, susține medicul. Ultimele date din anul 2025 relevă o ușoară îmbunătățire a calității apei din fântâni, comparativ cu anii 2023 și 2024.

„Totuși, în unele raioane există un conținut sporit de nitrați în apa potabilă. Vorbim despre raioanele Bălți, Soroca, Edineț, Ungheni, Căușeni. În unele raioane, s-a constatat și un conținut ridicat de fluor în apă potabilă. Aici vorbim despre raioanele Hâncești, Ștefan Vodă, UTA Găgăuzia, Glodeni, Anenii Noi, în care concentrația de fluor în apă potabilă a depășit nivelul admisibil de 1.5 mg la litru”, a menționat Liliana Carp.


Potrivit medicului, cei mai frecvenți poluanți în apa din fântâni sunt conținutul ridicat de nitrați, de fluor și, de asemenea, parametrii microbiologi, enterococi și bacterii coliforme. Specialista a spus că, prin apa potabilă pot fi transmise multiple boli: „Din categoria bolilor infecțioase, putem menționa hepatita virală A, enterocolita hemoragică, este afectată dentiția atât la adulți, cât și la copii, precum și sistemul osos, când este un nivel sporit de fluor în apa din fântâni”.

În acest context, cetățenilor li se recomandă, în primul rând, să utilizeze ape din surse sigure, în special din apeducte. De asemenea, populația trebuie să întrețină periodic fântâna prin curățare și îndepărtarea nămolului, să efectueze proceduri de dezinfecție cu substanțe clorigene aprobate de Ministerul Sănătății. Un factor foarte important este respectarea zonei de protecție sanitare de minim 50 de metri în jurul fântânii.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Se recomandă, de asemenea, ca apa să fie testată periodic în laborator, pentru a verifica parametrii chimici și microbiologici și pentru a fi sigur că aceasta poate fi utilizată pentru consum.

 „După ploile abundente sau după topirea zăpezii, apa din fântâni se poate contamina mai ușor, din cauza aceasta se recomandă să fie curățată periodic. Nu se recomandă în niciun caz ca apa din fântână să fie utilizată pentru prepararea hranei copiilor mici”, a conchis medicul Liliana Carp.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.