Conflictul din Orientul Mijlociu afectează puternic industria aviatică globală, determinând anularea unor curse, închiderea spațiilor aeriene și creșterea semnificativă a prețului combustibilului pentru avioane. În aceste condiții, companiile aeriene sunt nevoite să majoreze tarifele pentru pasageri, arată o analiză publicată de Financial Times, citată de Biziday.
Potrivit sursei, cele mai mari 20 de companii aeriene din lume au pierdut împreună peste 50 de miliarde de dolari din valoare, pe fondul temerilor investitorilor privind o perioadă dificilă pentru sector. Cele mai afectate sunt companiile din zona Golfului, unde impactul conflictului este direct.
Numărul zborurilor a scăzut semnificativ, iar turismul din regiune este în declin. În același timp, există riscul apariției unor penurii de combustibil, motiv pentru care unele companii pregătesc planuri de urgență și iau în calcul reducerea unor rute, inclusiv spre Asia.
Specialiștii avertizează că scumpirile nu vor afecta doar zborurile spre Orientul Mijlociu, ci și pasagerii din întreaga lume. Companiile încearcă să-și protejeze profiturile în contextul creșterii accelerate a costurilor, în special al combustibilului, care reprezintă aproximativ o treime din cheltuielile totale și s-a dublat după atacurile lansate luna trecută de Statele Unite și Israel asupra Iran.
Criza vine într-un moment sensibil pentru industrie, care își revenise după pandemia de COVID-19 și începuse să înregistreze profituri record. Totuși, majorarea prețurilor la bilete ar putea reduce cererea, deoarece tot mai mulți pasageri nu își vor mai permite să călătorească.
Problemele afectează și transportul de marfă. Din cauza blocajelor din transportul maritim, tot mai multe bunuri sunt expediate pe cale aeriană, ceea ce duce la aglomerarea aeroporturilor și la presiuni suplimentare asupra sectorului.
Chiar și în acest context, unii lideri din industrie consideră că situația s-ar putea stabiliza rapid dacă conflictul se încheie într-un termen scurt. Până atunci însă, pasagerii trebuie să se aștepte la bilete mai scumpe, posibile anulări de zboruri și un trafic aerian mai dificil, mai ales în sezonul estival.











