StiripesurseȘtirile zileiContravențiile rutiere comise de moldoveni în alte state ar putea fi...

Contravențiile rutiere comise de moldoveni în alte state ar putea fi recunoscute și executate în țară

Publicat:

Sancțiunile contravenționale rutiere aplicate cetățenilor Republicii Moldova de autoritățile altor state ar putea fi recunoscute și executate în țară. Raportul la proiectul de lege care reglementează constatarea contravențiilor în domeniul circulației rutiere săvârșite cu vehicule înmatriculate în alte state a fost aprobat astăzi de Comisia juridică, pentru numiri și imunități.

Citește și: R. Moldova cere despăgubiri Rusiei pentru poluarea de pe Nistru

Proiectul propune modificări la Codul contravențional, care vor stabili modul de constatare, notificare și executare a sancțiunilor pentru încălcările regulilor de circulație săvârșite cu vehicule înmatriculate în alte state. În acest sens, se urmărește extinderea mecanismelor de cooperare transfrontalieră, inclusiv prin proceduri clare de identificare a conducătorului auto, a proprietarului sau a posesorului vehiculului, precum și consolidarea cadrului de asistență internațională, inclusiv prin sisteme de schimb de informații precum EUCARIS.

De asemenea, proiectul introduce avizul de încălcare a normelor de circulație ca instrument de notificare. Acesta va conine informații esențiale precum temeiul legal, datele autorității competente, detalii despre fapta comisă (data, locul, vehiculul implicat), sancțiunea aplicată, precum și drepturile persoanei vizate. Avizul va conține și informații privind modalitatea de contestare, termenul de exercitare a dreptului la apărare, obligația de a comunica identitatea conducătorului auto și consecințele nerespectării acestei obligații. Totodată, documentul va include modalitățile de plată a amenzii, posibilitatea achitării a jumătate din cuantumul acesteia, precum și informații privind protecția datelor cu caracter personal. Persoanele vizate vor avea acces, prin link sau cod QR, la un portal informativ european privind încălcările regulilor de circulație.

Vor fi reglementate și termenele de notificare. Avizul va putea fi emis în cel mult 11 luni de la data săvârșirii contravenției. În situațiile în care identificarea conducătorului auto sau a titularului vehiculului nu este posibilă imediat, avizul va fi emis în termen de până la cinci luni.


Alte completări vizează stabilirea limbii în care vor fi emise actele procedurale. Autoritățile vor emite și transmite actele procedurale în limba înscrisă în certificatul de înmatriculare al vehiculului. La cerere, acestea vor putea fi traduse într-o limbă oficială a statului unde este înmatriculat vehicolul sau a unui stat participant. De asemenea, este prevăzut dreptul la apărare și posibilitatea examinării cauzei la distanță, prin videoconferință.

Proiectul va fi propus plenului Parlamentului spre examinare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Postarea unui general în rezervă a stârnit controverse: a inspectat Rusia bazele din România?

Pe 20 iulie, generalul în rezervă Dorin Toma, fost comandant al diviziei multinaționale NATO, afirma că Rusia a inspectat în 2023, în plin război...

Trump lovește din nou comerțul mondial: SUA impun noi taxe vamale pentru 86 de țări, inclusiv statele UE

Administrația Donald Trump a introdus de vineri noi tarife vamale pentru mărfurile din 86 de țări, inclusiv din Uniunea Europeană, acuzându-le că nu combat...

Generația Z schimbă piața nunților: mai puțini invitați, dar bugete similare și cheltuieli orientate spre experiențe

Cuplurile din generația Z organizează nunți cu mai puțini invitați, însă bugetele rămân apropiate de cele ale generațiilor anterioare, diferența fiind modul în care...

România și Ucraina vor avea un nou punct de trecere a frontierei între Sighetu Marmației și Bila Țerkva

Guvernul României a anunțat, joi, că urmează deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, între localitățile Sighetu Marmației (România) și Bila...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.