StiripesurseȘtirile zileiMaria Cărăuș a fost condamnată la 9 ani de închisoare

Maria Cărăuș a fost condamnată la 9 ani de închisoare

Publicat:

Fostul viceministru al finanțelor, Maria Cărăuș, a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și corupere activă. Sentința a fost pronunțată miercuri, 26 martie, de magistrații Judecătoriei Chișinău.

Totodată, instanța a dispus și aplicarea unei sancțiuni de 450 mii lei.

Citeşte şi: Parlamentul European aprobă cu anumite condiţii acordul comercial UE-SUA – Stiripesurse.md

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în anul 2017, Cărăuș, activând în funcția de viceministru al finanțelor și fiind responsabilă de domeniul finanțării sănătății și protecției sociale, ar fi intervenit pentru alocarea a 15 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a unei instituții medico-sanitare publice din capitală.

Ulterior, urmărind achitarea unor datorii ale rudelor sale pentru lucrări de construcții la 2 apartamente, aceasta s-ar fi adresat administratorului companiei de construcții cu propunerea de a truca licitația publică ce urma să fie organizată la instituția medicală, în favoarea întreprinderii acestuia.


De asemenea, Cărăuș ar fi discutat cu directorul instituției medicale, comunicându-i că va urgenta alocarea mijloacelor financiare și va favoriza acordarea unor fonduri suplimentare, în schimbul asigurării câștigării licitației de către agentul economic respectiv.

În acest context, fostul demnitar ar fi pretins pentru sine aproximativ 425 000 de lei (5% din suma contractului), pentru a facilita transferul fondurilor și alocarea unor sume suplimentare.

Totodată, aceasta i-ar fi propus directorului instituției medicale o sumă similară, pentru organizarea procedurii de achiziție publică astfel încât câștigător să fie desemnat agentul economic indicat de aceasta.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.