StiripesurseSănătateCentrele de sănătate autonome din satele R. Moldova, absorbite de altele...

Centrele de sănătate autonome din satele R. Moldova, absorbite de altele mai mari de la 1 iulie 2026

Publicat:

De la 1 iulie 2026, centrele de sănătate autonome, care deservesc mai puțin de 6.000 de persoane și au mai puțin de trei medici, urmează să fie absorbite de centre mai mari. Decizia a fost luată de Colegiul Ministerului Sănătății, care vrea să consolideze sistemul de asistență medicală primară.

Începând cu anul 2007, centrele de sănătate din sate au trecut la autonomie, ceea ce înseamnă că au independență juridică și financiară, sunt fondate de consiliul raional și oferă servicii medicale primare, potrivit moldova.europalibera.org.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

De la 1 ianuarie 2026, centrele mici urmau să fie absorbite de cele mai mari. Potrivit unui ordin semnat de fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, o instituție publică de asistență primară autonomă trebuia să aibă pe liste nu mai puțin de 7.500 de persoane, cel puțin patru medici de familie angajați și să dispună de spațiu ce corespunde normelor igienice.

Noul ministru, Emil Ceban, a revizuit acest ordin, astfel încât, de la 1 iulie 2026, un centru de sănătate trebuie să deservească minimum 6.000 de locuitori și să aibă cel puțin trei medici de familie.


La modul practic, centrele mici vor continua să activeze, doar că își vor schimba administrația. Ministerul Sănătății spune că vrea astfel să consolideze asistența medicală primară, să îmbunătățească managementul și promite să modernizeze și să doteze instituțiile medicale.

Potrivit datelor oferite Europei Libere de minister, la 1 ianuarie 2025, în R. Moldova erau 240 de centre de sănătate autonome (inclusiv 14 în suburbiile municipiului Chișinău), cu 604 oficii ale medicului de familie și 361 de oficii de sănătate.

„Cum a fost am văzut, cum va fi nu știu”

Centrul de Sănătate din satul Chetrosu, din raionul Drochia, are 2.300 de pacienți pe liste și urmează să treacă în gestiunea Centrului de Sănătate Raional Drochia, care se află la o distanță de 9 kilometri.

Șefa centrului, Viorica Raducan, povestește că a trecut instituția la autonomie în anul 2012 și, de atunci, a reușit să creeze un centru după toate rigorile.

„Aici era un dezastru. Clădirea se risipea, am reparat-o, am tras gaz și canalizare, am creat condiții bune de muncă. Am făcut totul pe loc: dacă omul are nevoie de un certificat, i se dă, are nevoie de medicamente compensate – primește. Cum a fost am văzut, cum va fi nu știu. Va fi ședința consiliului raional și se va decide”, spune medicul.

Decizia finală va fi luată la raion

Decizia finală în fiecare caz va aparține consiliului raional, care este fondatorul centrelor de sănătate și care va aproba regulamentul și organigrama instituției nou formate.

Nu este neapărat ca un centru cu un număr mic de pacienți să treacă în gestiunea centrului raional de sănătate, ci poate negocia cu un altul din apropiere.

„Nu va mai fi organizat un concurs pentru funcția de șef. Se vor înțelege ei între ei și vor înainta propunerile la consiliul raional, care este fondatorul acestor instituții”, explică Angela Chiriță, șefa Centrului de Sănătate din satul Mărăndeni, raionul Fălești, care are în evidență 11.000 de locuitori și patru medici, ceea ce înseamnă că își va păstra autonomia.

Ea spune că, la început, medicii de familie din sate erau confuzi și nu înțelegeau ce presupune această reformă.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

„Prin micșorarea numărului de populație, de la 7.500 la 6.000, s-a dorit ca mai multe centre să rămână autonome, să păstrăm serviciile pe care le-am adus către pacienți, să nu le concentrăm înapoi în raioane. Nici laboratoarele nu se închid, dar ele trebuie să corespundă unor cerințe. Dacă șeful unui centru nu poate crea aceste condiții, el este obligat să încheie un contract cu un alt laborator”, mai explică medicul de familie de la Mărăndeni.

Cele mai recente date arată că în R. Moldova activează circa 1.600 de medici de familie, dintre care aproape 400 au peste 65 de ani. Sistemul de sănătate mai are nevoie de 260 de astfel de specialiști.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Ucraina recunoaște că drona explodată la Constanța îi aparține

Ucraina recunoaște că drona maritimă care a explodat, vineri, în Portul Constanța îi aparține. Potrivit autorităților din țara vecină, drona ar fi fost perturbată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.