StiripesurseEconomieAutoritățile ar putea propune ridicarea stării de urgență înainte de expirarea...

Autoritățile ar putea propune ridicarea stării de urgență înainte de expirarea ei

Publicat:

În premieră, autoritățile ar putea propune ridicarea stării de urgență înainte de termenul stabilit inițial. O spune șeful Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu. Potrivit oficialului, acest lucru se va întâmpla după ce vor fi definitivate toate aspectele tehnice legate de funcționarea liniei electrice Isaccea-Vulcănești, afectată grav de bombardamentele rusești.

„Mai urmează să vedem cum este ajustat sistemul, cum este balansat sistemul, trebuie să ne asigurăm că sistemul nu are probleme. După ce a fost reconstruită linia, mai e nevoie de câteva zile ca să vedem dacă nu au rămas deficiențe”, a spus Serghei Diaconu la Radio Moldova, transmite IPN.

Oficialul a explicat că următorul pas constă în formularea propunerii către Comisia Situații Excepționale privind ridicarea stării de urgență sau revenirea la starea de alertă în domeniul energetic.

Potrivit lui, autoritățile vor formula propunerile către CSE și către prim-ministru cu privire la data la care starea de urgență va fi suspendată sau va fi trecută în categoria stării de alertă. Oficialul a adăugat că acest pas va fi făcut având în vedere că, deocamdată, criza petrolului nu a fost rezolvată și situația din Orientul Mijlociu nu se îmbunătățește.

Serghei Diaconu a precizat că decizia finală depinde de evaluările tehnice ale Ministerului Energiei, care trebuie să confirme depășirea crizei. „Așteptăm raportul de la Ministerul Energiei. Doar ei ne pot spune dacă putem să inițiem procedurile de revenire la starea de alertă. Fără acest raport nu putem spune dacă ridicăm starea de urgență mâine sau poimâine”, a mai spus șeful Centrului Național de Management al Crizelor.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.