StiripesurseSocialNU e păcăleală: Peste 669.000 de pensii au fost indexate începând...

NU e păcăleală: Peste 669.000 de pensii au fost indexate începând de azi

Publicat:

Începând cu 1 aprilie, peste 669.000 de pensionari și aproximativ 88.000 de beneficiari ai alocațiilor sociale vor primi o majorare a pensiilor și ajutoarelor sociale. În acest an indexarea va fi de 6,84%.

Directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, a explicat prevederile legale și mecanismul indexării anuale a pensiilor, transmite IPN.

„La 1 aprilie, așa cum este prevăzut în lege, CNAS a realizat indexarea pensiilor. Indexarea reprezintă actualizarea puterii de cumpărare a pensiei la realitatea actuală. Indexarea are loc în baza indicelui inflației de la sfârșitul anului precedent”, a declarat șefa CNAS la TVR Moldova.

Elena Țîbîrnă explicat modul în care beneficiarii își pot calcula creșterea pensiei, luând în considerare rata inflației.

„În acest an am înregistrat o inflație de 6,84%. Respectiv, fiecare beneficiar de pensie, pentru a ști cu cât va fi indexată pensia în lei, urmează să o înmulțească cu 6,84 și aceasta va fi creșterea pensiei ca urmare a indexării”, a precizat Elena Țîbîrnă.


Ea a prezentat numărul total al beneficiarilor vizați de această indexare, inclusiv persoanele care primesc alocații sociale.

„Numărul total al beneficiarilor de pensii este puțin peste 669.000. Pentru limita de vârstă numărul beneficiarilor este de 523.000. În plus, e vorba și de majorarea alocațiilor de stat. Sunt 88.000 de beneficiari ai alocațiilor de stat. Sunt persoanele care nu beneficiază de pensie, pentru că n-au întrunit condițiile, și atunci statul le garantează o alocație socială de stat, care la fel, se indexează”, a notat șefa CNAS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.