StiripesurseSocialPedepse mai dure pentru traficul de droguri

Pedepse mai dure pentru traficul de droguri

Publicat:

Guvernul Republica Moldova a aprobat modificări legislative care prevăd înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile legate de droguri și consolidarea măsurilor de protecție a copiilor și tinerilor. Noile prevederi vizează combaterea mai eficientă a circulației ilegale de substanțe narcotice, în contextul creșterii consumului de droguri sintetice și al utilizării platformelor digitale pentru distribuirea acestora.

Potrivit proiectului, pedeapsa pentru atragerea minorilor în activități legate de droguri va crește de la 3–7 ani la 5–8 ani de închisoare. De asemenea, persoanele implicate în trafic, vânzare sau distribuire nu vor mai putea evita răspunderea penală.

Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

Pentru prima dată, legislația va include sancțiuni explicite pentru utilizarea platformelor online și a aplicațiilor de comunicare în traficul de droguri. În funcție de gravitatea faptei, pedepsele vor varia între 2 și 12 ani de închisoare.

Modificările vin în contextul în care rețelele criminale utilizează tot mai frecvent mediul digital pentru distribuirea substanțelor interzise, inclusiv la nivel transfrontalier.


Noile prevederi includ și substanțele psihoactive, produsele etnobotanice și substituenții de droguri, pentru a răspunde noilor forme de trafic și consum.

Totodată, vor fi înăsprite sancțiunile pentru cazurile grave, inclusiv cele în care sunt implicați minori, este utilizată violența sau sunt implicate grupuri criminale organizate.

Legea introduce responsabilități suplimentare pentru angajații din domeniul sănătății, educației și asistenței sociale, care vor avea un rol mai activ în prevenirea consumului de droguri.

În același timp, vor fi implementate instrumente moderne de control, inclusiv un registru electronic pentru urmărirea coletelor, menit să reducă utilizarea acestora pentru transportul substanțelor interzise.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 2019–2025 au fost depistate și documentate peste 7.000 de infracțiuni și aproximativ 20.000 de contravenții legate de droguri, ceea ce indică atât amploarea fenomenului, cât și intensificarea acțiunilor de combatere.

Autoritățile susțin că noile modificări au drept scop reducerea traficului de droguri, descurajarea implicării în astfel de activități și protejarea mai eficientă a persoanelor vulnerabile, în special a copiilor și tinerilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.