StiripesurseDiasporaVIDEO O moldoveancă era lidera unei secte din Italia care extorca...

VIDEO O moldoveancă era lidera unei secte din Italia care extorca bani de la adepți

Publicat:

Autoritățile din Italia au destructurat o sectă care activa sub acoperirea unei asociații culturale. Gruparea este acuzată de exploatarea adepților prin extorcare de bani, abuzuri psihologice și violență sexuală. În conducerea acesteia se afla și o femeie de 48 de ani, originară din Republica Moldova.

Potrivit anchetei, organizația „Conoscenza e Libertà” („Cunoaștere și Libertate”) era coordonată de un italian de 57 de ani. Acesta acționa împreună cu soția sa, moldoveanca, ambii prezentându-se drept persoane cu „natură divină”, transmite rupor.md.Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

Secta își avea baza într-un domeniu din comuna Pietralunga, provincia Perugia.

Sub pretextul unor cursuri de alchimie și șamanism, adepții erau izolați de familii. Ulterior, erau determinați să cedeze sume mari de bani, bunuri imobile și obiecte de lux.

Conform Procuraturii din Perugia, suma totală a „donațiilor” documentate depășește 500.000 de euro. Printre bunurile transferate se numără automobile de lux, dar și proprietatea în care funcționa secta.


Ancheta a fost inițiată după sesizarea rudelor uneia dintre victime.

Ulterior, anchetatorii au descoperit metode extreme folosite în cadrul așa-numitelor ritualuri de „purificare spirituală”.

Este vorba despre utilizarea substanțelor narcotice pentru influențarea stării de conștiință. De asemenea, adepții erau supuși unor ritualuri în care erau îngropați în pădure, sub pretextul „înălțării sufletului”. Totodată, aceștia erau constrânși să întrețină contacte sexuale cu liderul, sub pretextul unor practici de vindecare.

În prezent, șase persoane sunt cercetate în acest dosar.

Trei dintre principalii suspecți, inclusiv cuplul care conducea gruparea, au fost reținuți. Aceștia au refuzat să facă declarații la primul interogatoriu din 31 martie.

Un alt membru al grupării se află în afara Italiei. În privința acestuia a fost inițiată procedura de extrădare.

Totodată, anchetatorii verifică posibile legături ale a doi dintre suspecți cu un caz nerezolvat de omor al unor cetățeni italieni în Ecuador, produs în 2006, în contextul unor ritualuri similare.

Autoritățile italiene fac apel către persoanele care ar fi putut fi afectate de activitatea asociației „Conoscenza e Libertà” să se adreseze Poliției.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.