StiripesurseSocialReguli noi pentru amalgamarea localităților

Reguli noi pentru amalgamarea localităților

Publicat:

Procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale (UAT) urmează să fie simplificat și adaptat mai bine nevoilor comunităților. O inițiativă legislativă în acest sens va fi propusă Parlamentului pentru examinare, comunică Moldpres.

Proiectul de lege a fost îmbunătățit în urma consultărilor cu primari și cetățeni. Noile prevederi au scopul de a reduce birocrația, astfel încât pentru inițierea procesului va fi necesară o documentație mai simplă, bazată pe o argumentare succintă și lista localităților implicate.

Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

Totodată, localitățile care decid să se unească vor avea mai multă flexibilitate în alegerea centrului administrativ și a denumirii noii unități administrativ-teritoriale. De asemenea, este eliminată limita fixă de 25 de kilometri între localități, ceea ce ar facilita procesul de amalgamare voluntară.

Un alt element important al proiectului prevede menținerea serviciilor publice la nivel local, inclusiv prin Centrele unificate de prestare a serviciilor (CUPS), astfel încât cetățenii să nu fie nevoiți să se deplaseze la centrul administrativ al noii unități.


Modificările aduc și claritate în ceea ce privește organizarea administrativă: în localitățile amalgamate nu vor fi organizate alegeri anticipate până la scrutinul local din 2027.

Autoritățile susțin că scopul reformei este consolidarea administrațiilor locale și dezvoltarea comunităților. Până în prezent, două procese de amalgamare voluntară au fost finalizate, în orașul Leova și în comuna Călinești din raionul Fălești.

Potrivit datelor prezentate, 298 de comunități și-au exprimat interesul de a iniția un proces de amalgamare voluntară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.