StiripesurseExternePfizer acuză România de încălcarea contractului și refuzul renegocierii

Pfizer acuză România de încălcarea contractului și refuzul renegocierii

Publicat:

România este acuzată de comportament „inacceptabil” și de încălcarea obligațiilor contractuale în scandalul vaccinurilor anti-COVID, potrivit unei acțiuni depuse de compania Pfizer în instanța belgiană.

Potrivit unui document obținut de G4Media, compania susține că autoritățile române au avut o conduită „haotică” în relația contractuală, caracterizată prin răzgândiri succesive, solicitări contradictorii și refuzuri de a accepta soluții de flexibilizare propuse de producător.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Miza financiară este uriașă: România ar avea de plătit aproximativ 3 miliarde de lei în urma acestor dispute.

Schimbări de poziție de la o zi la alta

Un episod central invocat de Pfizer vizează luna noiembrie 2022, când România trebuia să primească 3 milioane de doze de vaccin.


Pe 16 noiembrie, autoritățile române cer livrarea integrală a dozelor în șapte locații diferite din țară, deși solicitarea era făcută cu întârziere față de termenul contractual. Compania acceptă totuși livrarea.

Doar două zile mai târziu, pe 18 noiembrie, România își schimbă poziția și anunță că nu are capacitatea de stocare necesară, cerând reducerea livrării la doar 699.840 de doze.

Pfizer califică această schimbare drept „surprinzătoare”, mai ales că problemele de depozitare erau invocate încă din februarie 2022.

Refuzul depozitului central, apoi reveniri și noi refuzuri

Compania mai arată că România a refuzat inițial soluția unui depozit central pus la dispoziție de Pfizer pentru statele membre UE, care ar fi rezolvat problema stocării.

Ulterior, autoritățile române au revenit și au cerut să adere la acest mecanism, pentru ca, după câteva zile, să se răzgândească din nou.

În paralel, România a solicitat livrări „de urgență” pentru milioane de doze, dar ulterior a redus comenzile și nu a plătit integral nici cantitățile livrate.

În final, din cele 3 milioane de doze contractate pentru noiembrie 2022, România a preluat efectiv mai puțin de două milioane.

Amendamente respinse

Un alt punct critic este refuzul României de a accepta amendamentele propuse de Pfizer pentru flexibilizarea contractului.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

 

În mai 2023, compania a oferit două opțiuni: fie reducerea comenzilor contra unei taxe (aproximativ 9,75 euro pe doză), fie livrarea eșalonată pe o perioadă de patru ani.

Potrivit documentului, România nu a răspuns acestei propuneri și nici nu a emis comenzile necesare pentru reluarea livrărilor după suspendarea temporară a acestora.

Acuzații directe

În cererea depusă în instanță, Pfizer susține că România „nu și-a respectat obligațiile” de a prelua și plăti dozele contractate, în ciuda multiplelor concesii făcute de companie.

„O astfel de atitudine este nu doar inacceptabilă (…), ci este și prejudiciabilă, deoarece afectează încrederea în autoritățile publice”, arată documentul.

Compania afirmă că a oferit în mod repetat soluții pentru România, inclusiv realocarea dozelor către alte state, schimburi cu alte țări sau modificarea calendarelor de livrare.

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat anterior că refuzul unor livrări a fost determinat de lipsa capacităților de depozitare și de scăderea necesarului de vaccinuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația rutieră se aliniază cu normele UE

Normele de reglementarea circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Deputații Comisiei...

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

VIDEO Spelunci de droguri în casele a doi bărbaţi

Doi bărbați de 37 și 38 de ani, care și-au transformat locuințele în spații destinate consumului de droguri, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit...

Transnistria NU va bloca drumul R. Moldova spre Uniunea Europeană

Integrarea europeană și reintegrarea teritorială a Republicii Moldova sunt două procese separate, dar complementare, iar conflictul transnistrean nu va bloca aderarea Republicii Moldova la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.