StiripesurseȘtirile zileiPodoleak confirmă minarea frontierei cu Moldova pe segmentul transnistrean

Podoleak confirmă minarea frontierei cu Moldova pe segmentul transnistrean

Publicat:

Consilierul președintelui ucrainean, Mihailo Podoleak, confirmă măsurile de securitate la frontiera cu Republica Moldova, pe segmentul transnistrean, inclusiv prin acțiuni de minare și sporirea controlului.

Citește și: MAE condamnă încălcarea spațiului aerian național

Potrivit IPN, oficialul susține că aceste măsuri sunt necesare pentru a preveni eventuale acțiuni destabilizatoare din partea Federației Ruse.

„Înțelegem că regiunea transnistreană ar putea fi folosită de Rusia pentru a mima lovituri în spatele frontului ucrainean, sau pentru lovituri asupra logisticii și, respectiv, vrem să ne asigurăm din acest punct de vedere. Acolo există un contingent de trupe. Dar pentru ca Rusia să nu folosească posibilitatea de a distruge logistica, să nu creeze mișcări, așa cum s-a întâmplat în Belarus, întreprindem aceste acțiuni de minare”, a declarat Mihailo Podoleak în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Pe lângă acțiuni de minare, oficialul a menționat că autoritățile ucrainene au decis să întărească și controlul de frontieră.


Potrivit lui, punctele de trecere a frontierei pe segmentul transnistrean nu sunt funcționale de mai mulți ani, dar necesită în continuare monitorizare strictă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.