StiripesurseSocialTot mai multe gravide consumă alcool

Tot mai multe gravide consumă alcool

Publicat:

Rezultatele unui sondaj realizat de UNICEF Moldova provoacă îngrijorare în rândul medicilor obstetricieni. Fiecare a treia femeie recunoaște că a consumat alcool cel puțin o dată în timpul sarcinii, în multe cazuri fără a cunoaște efectele asupra fătului.

Studiul, realizat în perioada septembrie 2025 – martie 2026 pe un eșantion de 304 femei, arată că aproximativ 100 dintre acestea au consumat alcool în timpul sarcinii. Specialiștii atrag atenția că fenomenul este alimentat inclusiv de mituri persistente în societate, transmite tv8.md.

„Vin s-a consumat, se consumă periodic. Trist este atunci când mămicile sau bunicile le încurajează să consume un pic de vin, invocând efecte asupra hemoglobinei sau poftei de mâncare, ceea ce este un mit”, a declarat medicul obstetrician-ginecolog Silvia Agob.

La rândul său, ofițerul pentru programe de sănătate în cadrul UNICEF Moldova, Igor Codreanu, a subliniat că persistă percepția greșită potrivit căreia consumul moderat ar fi permis în anumite etape ale sarcinii.

Autorii cercetării au constatat și un decalaj între nivelul de informare și comportamentul real al femeilor. Chiar și unele dintre cele care cunosc riscurile continuă să consume alcool.


„Constatăm un decalaj între cunoștințele raportate și comportamentele din timpul sarcinii”, a explicat medicul obstetrician-ginecolog Dumitru Șișcanu.

Efectele se reflectă într-o creștere a numărului de copii născuți cu probleme de sănătate. Dacă în 2019, aproape 300 din 1.000 de nou-născuți aveau boli congenitale, în 2024 cifra a depășit 400.

„Copiii expuși alcoolului pot avea deficit de greutate, probleme de dezvoltare fizică, dar și dificultăți de comunicare și interacțiune socială”, a declarat medicul pediatru Svetlana Harciu.

Medicii avertizează că alcoolul poate provoca și tulburări grave, inclusiv sindromul alcoolic fetal, caracterizat prin dismorfisme faciale și întârzieri severe de dezvoltare.

„Acești copii nu recuperează în greutate și prezintă trăsături specifice sindromului de consum de alcool”, a precizat medicul neonatolog Ala Jitarciuc.

Problema nu este specifică doar Republicii Moldova. Experți internaționali susțin că schimbarea mentalității este dificilă chiar și în state dezvoltate.

„Mesajul „zero alcool în timpul sarcinii” este cunoscut în Franța, dar în practică multe femei nu îl respectă”, a declarat Catherine Metelski.

Subiectul tulburărilor alcoolice fetale a fost discutat la Chișinău, în cadrul unei conferințe internaționale cu participarea experților din România, Polonia, Germania și Franța.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al UE”

Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Citește și: MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui...

Sistemele centralizate de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul financiar al Agenției Franceze de Dezvoltare

Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) acordă asistență financiară pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare din Republica Moldova. Parlamentul a ratificat două acorduri, de grant...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.