StiripesurseȘtirile zileiNumărul elevilor moldoveni – în scădere constantă

Numărul elevilor moldoveni – în scădere constantă

Publicat:

Sistemul educațional din Republica Moldova trebuie adaptat la noile realități demografice. Acesta este principalul mesaj al Studiului de previziune privind dezvoltarea învățământului primar și secundar general pentru perioada 2025-2035.

Citește și: România a găsit soluții pentru moldovenii care au rămas fără buletine

„Sistemul de învățământ din Republica Moldova funcționează într-un context profund schimbat față de perioada în care a fost construită actuala infrastructură școlară. Scăderea natalității, migrația și reducerea constantă a populației de vârstă școlară au generat presiuni tot mai mari asupra sustenabilității rețelei școlare, în special în mediul rural”, a menționat autorul studiului, Anatol Gremalschi, director de programe la IPP.

Datele analizate arată că, în perioada 2000-2024, numărul total de elevi din învățământul primar și secundar general a scăzut cu 47%, de la 631,3 mii la 335,1 mii. În mediul rural, reducerea a fost de 61%, iar în mediul urban de 27%.

Potrivit studiului, rețeaua școlară s-a adaptat doar parțial la aceste schimbări. În timp ce în mediul urban dimensiunea instituțiilor este în creștere, în mediul rural persistă un număr mare de școli mici, cu efective reduse. Această fragmentare afectează calitatea procesului educațional și accentuează inegalitățile dintre elevi.


Analiza rezultatelor arată o corelație directă între dimensiunea școlii și performanțele elevilor. În anul 2025, nota medie la examenele de absolvire a gimnaziului în școlile foarte mici a fost de 5,77, comparativ cu peste 7,1 în școlile mari.

Totodată, accesul la profesori specializați, laboratoare și activități extracurriculare este semnificativ mai redus în instituțiile cu efective mici.

Prognozele demografice indică o continuare a declinului populației școlare. Numărul total de elevi va scădea cu aproximativ 30% până în 2040, cu un impact mai accentuat în afara municipiului Chișinău.

În acest context, o serie de modificări, adoptate la Codul Educației, prevăd reorganizarea școlilor cu un număr mic de elevi, pentru a asigura condiții reale de învățare și acces la resurse educaționale moderne. În prezent, aproximativ 91 de școli au sub 50 de elevi, iar 247 de instituții au mai puțin de 90 de elevi, ceea ce limitează semnificativ accesul elevilor la infrastructură adecvată și la activități educaționale diverse.

Reorganizarea va viza aproximativ 1.328 de elevi, ceea ce reprezintă sub 0,5% din totalul celor peste 330.000 de elevi din sistem, prin reorganizarea a 73 de instituții de învățământ. Elevii vor beneficia de transport gratuit și sprijin financiar, iar cadrele didactice vor avea acces la măsuri de reconversie profesională, relocare și compensarea cheltuielilor de transport, inclusiv indemnizații pentru mobilitate între raioane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.