StiripesurseSocialPeste 100 de localități din R. Moldova au beneficiat de iluminat...

Peste 100 de localități din R. Moldova au beneficiat de iluminat stradal modernizat cu sprijinul UE, în ultimii trei ani

Publicat:

Peste o sută de localități din Republica Moldova au beneficiat, în ultimii trei ani, de modernizarea sau extinderea sistemelor de iluminat stradal, cu sprijinul Uniunea Europeană, fie prin finanțare directă, fie prin programe naționale cofinanțate, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor prezentate de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, aceste investiții au contribuit la creșterea gradului de iluminare a străzilor din orașele țării la peste 82%. Modernizarea infrastructurii de iluminat public este considerată o măsură importantă atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îmbunătățirea calității vieții în comunități.

Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI

Autoritățile și partenerii de dezvoltare subliniază că noile sisteme de iluminat, bazate în principal pe tehnologie LED, permit reducerea consumului de energie cu până la 50–70%, ceea ce se traduce în economii semnificative pentru bugetele locale. În același timp, iluminatul stradal modern contribuie la sporirea siguranței publice, prin crearea unor condiții mai bune de vizibilitate pe timp de noapte.


Un alt beneficiu al proiectelor implementate îl constituie utilizarea surselor regenerabile de energie. În unele localități, sistemele de iluminat sunt alimentate parțial sau integral cu energie produsă de panouri solare, ceea ce contribuie la reducerea dependenței energetice și la promovarea soluțiilor durabile.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Un exemplu în acest sens este localitatea Drăgănești, unde lucrările de modernizare a iluminatului stradal au fost realizate cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”. Proiectul este cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Keystone Moldova și Fonduri de Inovații Sociale în Moldova.

Reprezentanții proiectului menționează că astfel de intervenții contribuie nu doar la modernizarea infrastructurii locale, ci și la crearea unor comunități mai sigure, mai eficiente energetic și mai bine adaptate cerințelor actuale de dezvoltare durabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.