StiripesurseSocial17 ani de la 7 aprilie 2009: Protestele care au schimbat...

17 ani de la 7 aprilie 2009: Protestele care au schimbat vectorul de dezvoltare a țării, încă pline de necunoscute

Publicat:

Un banner cu întrebarea „Ce a fost pe 7 aprilie 2009?” a fost afișat marți, în Piața Marii Adunări Naționale, de Amnesty International Moldova, într-o acțiune menită să readucă în atenția publică evenimentele violente de acum 17 ani și să încurajeze discuțiile despre adevăr și justiție, comunică Moldpres.

Astfel, pe parcursul zilei, între orele 07:00 și 19:00, trecătorii sunt invitați să scrie gânduri, amintiri și opinii despre protestele din 7 aprilie 2009, una dintre cele mai controversate pagini din istoria recentă a Republicii Moldova.

Citeşte şi: Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Buna Vestire – Stiripesurse.md

Reprezentanții organizației subliniază că inițiativa are drept scop menținerea memoriei colective și solicitarea dreptății pentru victimele abuzurilor comise în acea perioadă.

„Prin această acțiune vrem să creăm spațiu pentru discuții publice despre memorie, adevăr și justiție”, au declarat aceștia.


Protestele din 7 aprilie 2009 au izbucnit după ce Comisia Electorală Centrală a anunțat victoria Partidului Comuniștilor la alegerile parlamentare. Tinerii, mobilizați pe rețelele sociale, au ieșit în stradă, acuzând fraudarea alegerilor și cerând un nou scrutin. Pe 7 aprilie, peste 8.000 de protestatari s-au adunat în centrul Chișinăului. Inițial pașnic, protestul a degenerat rapid în violențe. Clădirile Președinției și Parlamentului au fost devastate, jefuite și incendiate.

Circumstanțele escaladării violenței rămân neelucidate. Grupuri bine organizate au fost observate printre protestatari, acționând cu o disciplină suspectă. Edificiile statului erau apărate de tineri studenți ai Academiei de Poliție, complet nepregătiți pentru amploarea evenimentelor. Mai mult, arborarea drapelului României pe clădirea Președinției a alimentat suspiciunile privind o posibilă provocare.

Seara, după retragerea protestatarilor, poliția a lansat o operațiune de amploare, reținând circa 200 de persoane, dintre care multe au fost supuse violenței și torturii. Valeriu Boboc, un tânăr manifestant, a murit în urma loviturilor primite. Zeci de protestatari au fost judecați sumar în comisariate, în lipsa procedurilor legale și a dreptului la apărare.

Președintele de atunci, Vladimir Voronin, a acuzat România și UE de implicare, a expulzat ambasadorul român și a impus vize cetățenilor români. Bloggerul rus Eduard Baghirov a fost reținut, acuzat că ar fi orchestrat evenimentele, dar ulterior a fost eliberat și a părăsit țara fără consecințe.

Deși o comisie parlamentară a documentat abuzurile, nicio persoană din conducerea de atunci nu a fost trasă la răspundere. Singurii condamnați pentru violențele din acea zi au fost ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc, fostul comisar general al mun. Chișinău, Vladimir Botnari, și polițistul care l-a omorât pe Valeriu Boboc.

La 17 ani de la acele evenimente, cetățenii Republicii Moldova încă mai au întrebări legate de cele întâmplate în acea zi, de investigarea cauzelor care au dus la escaladarea manifestațiilor și, mai ales, de pedepsirea vinovaților pentru moartea celor patru tineri și rănirea altor câteva zeci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.