StiripesursePoliticăPartidul Nostru cere investigarea achizițiilor publice din starea de urgență 2022–2023

Partidul Nostru cere investigarea achizițiilor publice din starea de urgență 2022–2023

Publicat:

Partidul Nostru solicită înființarea unei comisii parlamentare pentru investigarea achizițiilor publice efectuate în perioada stării de urgență din 2022–2023. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, care a precizat că subiectul va fi reluat imediat după sărbătorile pascale.

Comisia ar urma să analizeze modul în care au fost gestionate achizițiile publice în acea perioadă și eventualele abateri de la cadrul legal, cu scopul de a clarifica circumstanțele și de a stabili responsabilități, dacă este cazul.

Citeşte şi: Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Buna Vestire – Stiripesurse.md

„Cetățenii trebuie să cunoască adevărul despre modul în care au fost cheltuiți banii publici”, a afirmat Berlinschii.

Deputatul a subliniat că Partidul Nostru insistă asupra acestui subiect încă din decembrie 2025 și a criticat lipsa de transparență în examinarea cazului până în prezent.


„Cuvinte precum meritocrație, transparență, corectitudine sau integritate trebuie aplicate în practică, nu doar rostite în dicționar”, a menționat Berlinschii.

El a avertizat, totodată, că persoanele care gestionează starea de urgență în prezent trebuie să respecte strict legea, iar eventualele abuzuri vor atrage răspunderea acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.