StiripesurseȘtirile zileiMoldova și Argentina inițiază negocieri pentru a lansa servicii aeriene directe

Moldova și Argentina inițiază negocieri pentru a lansa servicii aeriene directe

Publicat:

Republica Moldova face un pas strategic către diversificarea piețelor aeronautice prin extinderea conectivității aeriene cu America de Sud. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), inițierea negocierilor pentru semnarea unui acord bilateral privind serviciile aeriene cu Republica Argentina.

Decizia marchează o premieră în relațiile de transport aerian dintre cele două state, având ca obiectiv principal deschiderea unor noi oportunități de călătorie, colaborare economică și turistică, transmite moldpres.md.

„Acordul propus va stabili fundamentul juridic necesar pentru operarea curselor aeriene, asigurând reguli stricte și standardizate. Documentul va reglementa aspecte vitale precum proceduri clare pentru menținerea celor mai înalte standarde de siguranță și securitate a zborurilor; reguli transparente pentru companiile aeriene în ceea ce privește stabilirea tarifelor și autorizarea curselor; definirea modalităților tehnice prin care zborurile pot fi efectuate între punctele desemnate din cele două țări”, explică MIDR.

Totodată, Cabinetul de miniștri a aprobat împuternicirea delegației oficiale care va purta discuțiile tehnice cu autoritățile de la Buenos Aires pentru finalizarea textului acordului.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, lansarea potențialelor zboruri directe sau de legătură facilitată de acest acord va genera un impact pozitiv multidimensional asupra economiei naționale. Extinderea rețelei de zboruri din Chișinău către destinații argentiniene este estimată să ducă la consolidarea poziției Aeroportului Internațional „Eugen Doga” ca hub regional prin atragerea de noi fluxuri de călători, sporirea concurenței pe piața aeronautică autohtonă, ceea ce poate conduce la servicii mai bune pentru cetățeni, întărirea legăturilor diplomatice și crearea unui climat investițional favorabil prin facilitarea contactelor de business între agenții economici din Republica Moldova și cei din Argentina.


Implementarea acestui acord se înscrie în politica de stat de eliminare a barierelor în calea serviciilor aeriene și de integrare a Republicii Moldova în circuitele economice globale de anvergură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.