StiripesurseȘtirile zileiParlamentul reglementează topografiile semiconductorilor

Parlamentul reglementează topografiile semiconductorilor

Publicat:

Parlamentul Republicii Moldova a votat în lectura a doua proiectul de lege privind topografiile produselor semiconductoare, un act normativ care urmărește modernizarea cadrului juridic și alinierea acestuia la standardele europene.

Proiectul a fost elaborat de Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală și face parte din Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029.

Documentul are drept scop actualizarea legislației în domeniu, în condițiile în care actualul cadru normativ, adoptat în 1999, nu mai corespunde realităților tehnologice actuale.

Totodată, legea prevede transpunerea normelor europene și simplificarea procedurilor de înregistrare a topografiilor produselor semiconductoare.

Topografia unui produs semiconductor reprezintă modul în care sunt aranjate și conectate componentele unui circuit integrat într-un cip electronic, fiind considerată rezultatul muncii și creativității autorului, motiv pentru care beneficiază de protecție juridică.


Noua lege clarifică noțiunea de originalitate a topografiilor și stabilește proceduri mai clare pentru depunerea și examinarea cererilor de înregistrare.

De asemenea, introduce mecanisme de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reguli privind transferul drepturilor și acordarea licențelor, ceea ce va permite valorificarea comercială a acestor produse.

În același timp, va fi creat un Registru național electronic al topografiilor produselor semiconductoare, menit să asigure transparența și eficiența procesului de evidență.

Legea va intra în vigoare la 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, iar unele prevederi vor deveni aplicabile odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.