StiripesurseȘtirile zileiPremierul libian Fayez al-Sarraj îndeamnă comunitatea internaţională să adopte ”o viziune...

Premierul libian Fayez al-Sarraj îndeamnă comunitatea internaţională să adopte ”o viziune comună în dosarul libian”

Publicat:

Şeful Guvernului libian recunoscut de către comunitatea internaţională, Fayez al-Sarraj, a îndemnat joi comunitatea internaţională să adopte ”o viziune comună în dosarul libian”, cu ocazia unei conferinţe ale cărei lucrări se deschid luni la Palermo, în Italia, relatează AFP, potrivit News.ro .

Într-un interviu exclusiv acordat AFP la sediul Guvernului său de Uniune Naţională (GNA), la Tripoli, Sarraj a deplâns ”intervenţii negative ale anumitor ţări” în Libia, însă fără să le numească.

Citește și : Acordul pentru Brexit va fi publicat marţi (The Times)

Libia, o ţară bogată în hidrocarburi, a intrat în haos după îndepărtarea de la putere a regimului fostului dictator Muammar Gaddafi, în 2011. Ea are două guverne – GNA şi un Executiv cu sediul în estul ţării – şi două parlamente.

Un summit organizat de Franţa, la sfârşitul lui mai, la care au participat principalii patru protegonişti ai crizei libiene, inclusiv Sarraj, a condus la un angajament cu privire la organizarea unor alegeri la 10 decembrie, un obiectiv care pare că nu va fi atins.


”Trebuie unificată poziţia (comunităţii) internaţionale faţă de Libia”, a subliniat liderul libian.

El a evocat faptul că şi alte reuniuni internaţionale au fost organizate în ultimii ani în vederea găsirii unei ieşiri din criză a ţării sale şi şi-a exprimat regretul faţă de ”nerespectarea deciziilor” luate la aceste conferinţe, dând ca exemplu summitul de la Paris.

Citește și : Suedia extinde controalele temporare la frontieră până în luna februarie

Sarraj a criticat Parlamentul din estul Libiei din cauză că nu şi-a respectat, în opinia sa, angajamentele asumate la Paris în vederea pregătirii cadrului legislativ necesar organizării alegerilor.

Întrebat despre rivalitatea dintre Franţa şi Italia în dosarul libian, el a subliniat asupra ”necesităţii unificării poziţiilor” celor două ţări, ”astfel încât să nu mai existe puncte de discordie” între ele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.