StiripesurseȘtirile zileiRazii la Orhei pentru combaterea braconajului piscicol

Razii la Orhei pentru combaterea braconajului piscicol

Publicat:

Inspectorii de mediu din Orhei au desfășurat acțiuni de control pe râurile Nistru și Răut, având drept scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol, în special în perioada de prohibiție.

Citește și: Atenție! Escrocii se dau polițiști și cer date personale

În cadrul raziilor, au fost depistate mai multe cazuri de pescuit ilegal cu utilizarea plaselor, precum și un caz de pescuit în perioada de prohibiție, fapt interzis de legislația în vigoare. Ca urmare a încălcărilor constatate, inspectorii au întocmit procese-verbale cu privire la contravenție pentru nerespectarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit. Conform prevederilor legale, astfel de fapte se sancționează cu amendă de la 300 la 600 lei pentru persoanele fizice și de la 6000 la 9000 lei pentru persoanele juridice. Valoarea totală a amenzilor aplicate în urma acestor controale a constituit 1800 lei.

Totodată, au fost ridicate două plase din monofilament, unelte interzise pentru pescuit, utilizate în activitățile ilegale depistate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.