StiripesurseȘtirile zileiAlexandr Berlinschii acuză că amalgamarea NU este voluntară

Alexandr Berlinschii acuză că amalgamarea NU este voluntară

Publicat:

Deputatul Alexandr Berlinschii susține că procesul de amalgamare „voluntară” a primăriilor, promovat în contextul reformei administrativ-teritoriale, ar avea loc sub presiuni asupra autorităților locale. În cadrul unei emisiuni, parlamentarul a criticat modul în care este promovată reforma de către guvernare.

Potrivit lui Berlinschii, autoritățile nu ar fi explicat clar câte unități administrativ-teritoriale vor rămâne în urma reorganizării.

Citeşte şi: Vinerea Mare: Semnificația zilei în care a fost răstignit Hristos – Stiripesurse.md

„De ce nu au ieșit și nu au spus clar câte primării vor rămâne? Așa ar fi fost corect”, a declarat deputatul, adăugând că procesul ar fi prezentat drept voluntar, deși, în opinia sa, ar exista presiuni asupra primarilor.

Acesta a lansat și o invitație către reprezentanții Partidul Acțiune și Solidaritate să meargă în teritoriu pentru a vedea situația din localități.


Totodată, Berlinschii a afirmat că au existat tentative anterioare de reformă administrativ-teritorială în anul 2022, când majoritatea parlamentară ar fi evitat asumarea acesteia din motive politice.

„Au renunțat atunci pentru că urmau ani electorali și nu și-au asumat această reformă”, a spus deputatul, menționând că autoritățile invocau la acel moment criza generată de războiul din Ucraina.

Până la această oră, reprezentanții guvernării nu au comentat declarațiile făcute de deputatul Partidului Nostru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.