StiripesurseSocialCine primește cele mai mari pensii în R. Moldova

Cine primește cele mai mari pensii în R. Moldova

Publicat:

Circa 4.000 de persoane din R. Moldova primesc pensii foarte mari, de peste 21.000 de lei (o mie de euro), care ajung, în unele cazuri, și la 100.000 de lei (aproape 5.000 de euro), în timp ce pensia medie pentru limita de vârstă este de 3.240 de lei (160 de euro).

În R. Moldova, potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), sunt în jur de 670.000 de beneficiari de pensii, dintre care puțin peste 530.000 de persoane ridică pensii pentru limită de vârstă, potrivit europalibera.

Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI

Un răspuns oferit în scris de CNAS Europei Libere arată că aproximativ 4.000 de pensionari primesc „pensii foarte mari” – de peste 21.000 de lei. Instituția nu precizează care sunt cele mai mari pensii din R. Moldova, dar într-o discuție cu Europa Liberă un funcționar de la CNAS a spus că, în unele cazuri – puține, de altfel – acestea pot ajunge și la 100.000 de lei.

Beneficiarii pensiilor „foarte mari” sunt persoane care au avut de-a lungul anilor salarii ridicate și, respectiv, au achitat „contribuții semnificative” în bugetul de asigurări sociale, explică CNAS.


Ar fi vorba, în principal, de foști lucrători din sistemul bancar sau de persoane din categoria , care au avut contribuții importante la sistemul de pensii.

Pensii mari au și foștii angajați ai aviației civile, cei din industria IT, foști magistrați și medici (între 22.000 și 24.000 de lei).

Pensiile foștilor demnitari sunt reglementate de legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, iar a foștilor șefi ai statului – de o lege privind asigurarea activității președintelui R. Moldova. Un fost președinte ridică, în prezent, aproape 17.000 de lei.

După indexarea cu 6,85%, de la 1 aprilie 2026, pensia minimă pentru limită de vârstă este de 3.264 de lei, iar cea minimă pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani este de 3.525 de lei. Pensia minimă de dizabilitate variază între 1.632 și 2.448 de lei, în funcție de gradul de dizabilitate.

În R. Moldova, pensiile sunt ajustate o dată pe an, iar coeficientul de indexare trebuie să corespundă ratei inflației de la sfârșitul anului precedent. Indexările din acest an au costat haznaua statului peste 2 miliarde de lei.

CNAS mai spune că în diaspora sunt înregistrați, potrivit acordurilor bilaterale, 1.953 de pensionari. Pensia medie a acestei categorii este de 3.154 de lei.

Cum se calculează pensia

Pensia se calculează pe baza unui venit mediu lunar, obținut din toate veniturile oficiale pentru care persoana a plătit contribuții sociale de-a lungul carierei. Aceste venituri sunt ajustate la nivelul actual al salariilor (valorizate), iar calculul ia în considerare suma contribuțiilor achitate, cotele de contribuție valabile în acele perioade și numărul total de luni în care a contribuit, ceea ce înseamnă că pensia depinde, în principal, de cât a contribuit persoana și de durata perioadei de muncă.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Contribuțiile de asigurări sociale se calculează ca procent din salariu: pentru angajații din sectorul privat se aplică un tarif de 24%, iar pentru cei din sectorul bugetar – de 29%, sumele fiind transferate în bugetul asigurărilor sociale pentru finanțarea pensiilor și altor prestații sociale.

R. Moldova are un sistem de pensii obligatoriu, bazat pe „principiul solidarității”, adică pensiile curente sunt plătite din contribuțiile sociale ale angajaților activi. Problema cea mare a sistemului de stat este că acest raport a ajuns la aproape unu la unu, în timp ce ar trebui să fie, conform normelor, de trei-patru salariați la un pensionar. Sistemul de pensii private se află la o etapă embrionară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.