StiripesurseȘtirile zileiUn moldovean ar fi fost mobilizat forțat în Ucraina

Un moldovean ar fi fost mobilizat forțat în Ucraina

Publicat:

Un cetățean al Republicii Moldova ar fi fost mobilizat forțat în Ucraina și trimis pe front, susține președintele partidului „Democrația Acasă” (PDA), Vasile Costiuc, care a cerut intervenția de urgență a autorităților de la Chișinău.

Citește și: Atac armat într-o școală din Turcia. Sunt morți și răniți

Politicianul, citat de Ziar.md,  spune că este vorba despre Vasile Ucrainciuc, născut în 1982, originar din satul Grimăncăuți, raionul Briceni, care ar fi plecat în Ucraina în vizită la rude, de Paști, dar nu ar mai fi fost lăsat să revină în Republica Moldova.

Vasile Costiuc afirmă că bărbatul ar fi fost oprit la punctul de trecere a frontierei Rosoșani și informat că ar avea din nou cetățenie ucraineană, în baza unor modificări legislative. Potrivit acestuia, bărbatul ar fi fost ulterior încorporat și ar fi trecut deja comisia medicală.

Între timp, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că, până în prezent, nu a fost înregistrată nicio solicitare oficială din partea unui cetățean moldovean la Ambasada Republicii Moldova de la Kiev.


Cazul apare în contextul mobilizării generale în Ucraina, în vigoare de la începutul invaziei ruse din 2022. Autoritățile ucrainene pot mobiliza cetățeni în baza legislației interne, inclusiv persoane care dețin sau redobândesc cetățenia ucraineană.

Situația s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare, pe 16 ianuarie 2026, a noii legi privind cetățenia multiplă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.