StiripesurseEconomieExporturile de servicii, principalul motor de creștere economică al R. Moldova....

Exporturile de servicii, principalul motor de creștere economică al R. Moldova. Record istoric de peste 3,2 miliarde de dolari în 2025

Publicat:

Economia R. Moldova marchează o schimbare structurală importantă, în care exporturile de servicii devin principalul motor de creștere, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”. Expertul a menționat că în 2025, R. Moldova a înregistrat un record istoric la exportul de servicii, care a depășit pragul de 3,22 miliarde de dolari, în creștere de aproximativ 2,5 ori față de 2020.

Potrivit expertului, evoluția confirmă tendința accelerată de dezvoltare a acestui sector, care a crescut constant cu circa 20% anual în ultimii cinci ani. „Pentru prima dată, balanța comercială la servicii este pozitivă cu peste 1 miliard de dolari, ceea ce înseamnă că acest sector contribuie direct la reducerea deficitului comercial generat de bunuri”, a subliniat acesta, potrivit zdg.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Datele analizate de către expert mai arată că exporturile totale ale R. Moldova au atins circa 7 miliarde de dolari, iar serviciile au ajuns să reprezinte aproximativ 46% din total, apropiindu-se rapid de exporturile de bunuri. Într-un trimestru din 2025, serviciile au depășit chiar exporturile de bunuri – o premieră pentru economia națională. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, această transformare reflectă o schimbare profundă de model economic. „Serviciile, în special cele intelectuale, aduc valoare fără a consuma resurse fizice, iar capitalul uman rămâne în țară și se dezvoltă”, a spus expertul.

Conform analizei, cele mai importante contribuții la exportul de servicii provin din turism și servicii de călătorie – circa 1,1 miliarde de dolari; tehnologia informației – aproximativ 840 milioane de dolari; transporturi – estimativ 620 de milioane de dolari; și servicii pentru afaceri și BSS – peste 350 de milioane dolari. Astfel, sectorul IT se remarcă printr-o creștere spectaculoasă, de peste 20 de ori în ultimii 15 ani, devenind unul dintre pilonii principali ai economiei, scrie sursa citată.


În același timp, susține analistul economic, domenii emergente precum serviciile de sănătate, educația și construcțiile înregistrează creșteri accelerate. Exportul serviciilor medicale a ajuns la aproximativ 85 milioane de dolari, cu un potențial estimat de până la 1,5 miliarde de dolari. Deși evoluția serviciilor este una pozitivă, expertul atrage atenția asupra slăbiciunilor persistente ale exporturilor de bunuri, care au scăzut în ultimii ani și rămân un punct vulnerabil al economiei.

„R. Moldova nu trebuie să aleagă între bunuri și servicii. Avem nevoie de ambele. Creșterea trebuie să fie echilibrată pentru a asigura stabilitate economică pe termen lung”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Citește și: Ce spun experții despre ieșirea R. Moldova din CSI

Expertul a precizat că diferența dintre exporturile de bunuri și cele de servicii s-a redus semnificativ – de la peste 2 miliarde de dolari în 2022 la aproximativ 500 de milioane de dolari, tendință care ar putea duce, în următorii ani, la egalizarea acestora.

„Performanța exporturilor de servicii confirmă potențialul R. Moldova de a deveni o economie bazată pe cunoaștere și inovație. Creșterea constantă, balanța comercială pozitivă și diversificarea domeniilor indică o direcție favorabilă, care necesită însă politici coerente pentru susținerea tuturor sectoarelor economice”, a conchis economistul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.