StiripesurseExterneLukaşenko, previziuni despre mandatul lui Trump. 'Ce va putea face în...

Lukaşenko, previziuni despre mandatul lui Trump. ‘Ce va putea face în patru ani? Nimic.’

Publicat:

Aleksandr Lukaşenko a declarat sâmbătă că Donald Trump nu va reuşi să realizeze lucruri semnificative în mandatul său de patru ani, pe care l-a descris drept unul limitat în timp.

Într-un interviu acordat postului rus RT, liderul de la Minsk a caracterizat mandatul preşedintelui american drept insuficient pentru a produce rezultate majore, relatează EFE, potrivit stiripesurse.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

„Cine este el? Un lider vremelnic, are patru ani la dispoziţie. Ce va putea face în patru ani? Nimic. Nu va face nimic. De aceea un preşedinte are nevoie de timp”, a afirmat preşedintele belarus.

Aflat la conducerea ţării de peste trei decenii, Lukaşenko a criticat în termeni generali liderii occidentali, considerând că durata redusă a mandatelor îi determină să urmărească interese personale, nu obiective pe termen lung.


În acest context, el i-a vizat în mod direct pe Emmanuel Macron şi pe Friedrich Merz.

„Sunt vremelnici. Au venit, au preluat controlul şi au plecat. Aceasta este baza politicilor lor. Nu se gândesc la popoarele Franţei, Germaniei sau ale altor ţări. Şi aceasta este problema lor”, a apreciat Lukaşenko.

Liderul belarus a admis că negocierile cu Occidentul sunt dificile, dar a afirmat că este dispus să participe la acestea, având ca prioritate interesele naţionale.

„Indiferent de negocierile purtate Occidentul, înţeleg că nu sunt ‘fiul lor de căţea’”, a spus el, parafrazând o remarcă atribuită lui Franklin D. Roosevelt despre dictatorul nicaraguan Anastasio Somoza.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

„Mă vor mesteca şi apoi mă vor scuipa cu mare plăcere. Înţeleg perfect acest lucru”, a adăugat Lukaşenko, explicând că Minsk trebuie să urmeze o politică externă „multivectorială”, adaptată condiţiilor economice.

Deşi a declarat în repetate rânduri că ar putea renunţa la putere, Aleksandr Lukaşenko conduce Belarusul din 1994, în pofida criticilor şi condamnărilor venite din partea comunităţii internaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.