StiripesursePoliticăMesajul Maiei Sandu de Paștele Blajinilor

Mesajul Maiei Sandu de Paștele Blajinilor

Publicat:

De Paștele Blajinilor, ne oferim răgazul de a ne întoarce la ceea ce contează cu adevărat: rădăcinile, familia și firul nevăzut care leagă generațiile între ele. Mesajul a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu, care a îndemnat cetățenii să reflecteze asupra valorilor fundamentale care ne definesc, informează Moldpres.

Oficialul a subliniat importanța acestor zile, în care gândurile sunt îndreptate către cei care rămân prezenți în viața noastră prin moștenirea lăsată.

Citeşte şi: Îndemnurile unui preot pentru creştinii ortodocşi de Paștele Blajinilor – Stiripesurse.md

„Să ne îndreptăm în aceste zile gândurile către cei care au dat sens drumului nostru și care rămân parte din noi, prin tot ceea ce ne-au lăsat. Și să găsim în clipele petrecute cu cei dragi, în tihnă și cu recunoștință, împăcarea de care avem nevoie și puterea de a merge mai departe”, a afirmat Maia Sandu.

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Paștele Blajinilor, zi în care sunt pomeniți cei răposați. De Paștele Blajinilor, credincioșii vizitează mormintele celor apropiați, le aduc flori, preoții oficiază slujbe de pomenire, după care rudele oferă pomeni de sufletul morților.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.