StiripesurseJustiţieFostul director SIS, Alexandru Bălan, va fi extrădat în Republica Moldova....

Fostul director SIS, Alexandru Bălan, va fi extrădat în Republica Moldova. Decizia Curții de Apel București

Publicat:

Alexandru Bălan va fi extrădat în Republica Moldova, după ce Curtea de Apel București a admis solicitarea autorităților de la Chișinău privind predarea fostului director al Serviciului de Informații și Securitate.

Decizia vine în contextul în care Alexandru Bălan, fost șef al Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost condamnat de Judecătoria Chișinău la un an și șase luni de închisoare pentru tentativă la infracțiunea de divulgare a secretului de stat, potrivit moldova1.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Sentința a fost pronunțată pe 15 aprilie, la sediul Buiucani al instanței.

Curtea de Apel București a stabilit că sunt întrunite condițiile legale pentru extrădare, în baza Legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a Convenției europene de extrădare din 1957. Instanța a dat curs propunerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a susținut cererea autorităților moldovene.


„În baza art. 47 raportat la art. 48 din Legea nr. 302/2004 și art. 1 din Convenția europeană de extrădare, admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Republica Moldova”, se arată în decizia instanței.

Judecătorii au dispus, de asemenea, predarea lui Alexandru Bălan către autoritățile judiciare de la Chișinău pentru executarea pedepsei stabilite definitiv. Acesta are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar potrivit deciziei, a consimțit la procedura de extrădare.

Totodată, Curtea de Apel București a dispus arestarea sa pentru 30 de zile, în vederea predării efective către autoritățile din Republica Moldova. Măsura este valabilă în perioada 18 aprilie – 17 mai 2026.

„În baza art. 43 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea persoanei extrădate Alexandru Bălan în vederea predării pentru o durată de 30 zile”, se mai arată în hotărârea instanței.

Citeşte şi:  Numirea lui Danilov ambasador în Moldova nu este întâmplătoare

Potrivit documentelor judiciare, Bălan a fost reținut pe 18 aprilie 2026, la ora 16:35, măsura fiind menținută până la momentul deciziei privind extrădarea.

Amintim că fostul șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Bălan, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru divulgarea secretului de stat. Verdictul a fost pronunțat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, după ce Bălan, aflat în arest la domiciliu în România, a fost audiat prin videoconferință în ședința din 15 aprilie.

Instanța a mai decis să-l priveze pe Alexandru Bălan de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de doi ani și șase luni.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dictat executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Alexandru Bălan a fost angajat la SIS, unde a deținut mai multe funcții, inclusiv cea de șef al contrainformațiilor. În 2016, a fost avansat în funcția de vicedirector. Presa de la Chișinău a scris că Bălan ar fi fost implicat în reprimarea protestelor anticomuniste din 2009, precum și în evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov, care a fost cercetat pentru organizarea protestelor din 7 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Justiției propune majorarea tarifelor

Ministerul Justiției propune majorarea unui număr de tarife pentru serviciile sale pentru a le "alinia la condițiile economice actuale".Conform proiectului de modificare a unor...

Peste 7 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală

Peste 7 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse, în capitală, în primele 20 de zile de la...

Pro-rusul Rumen Radev a câștigat clar alegerile din Bulgaria și deja trimite ‘săgeți’ spre UE. Bucurie la Kremlin

Fostul președinte și candidat pro-rus al Bulgariei, Rumen Radev, a câștigat majoritatea parlamentară în alegerile parlamentare anticipate. Radev, care a cerut reluarea legăturilor cu...

Granturi pentru dezvoltarea IMM-urilor agroalimentare din Republica Moldova

IMM-urile agroalimentare din Republica Moldova au oportunitatea de a-și dezvolta afacerile și de a deveni mai competitive prin accesarea unui nou program de finanțare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.